corpul mişcat brusc îşi lasă gândul în locul pornirii
acesta din urma îşi caută carnea din inerţie
intră înapoi însă pierduse din consistenţă
devenise vlăguit încât reproducerea propriei materii
e de ordinul metafizicii
.
deobicei locul de referinţă este centrul încăperii
mişcările pe diagonală sau cele lipsite de sistemă
sunt condamnate la zvâcniri ale tâmplei
la întoarcerea la stadiile rudimentare şi în mod deosebit
la trezirea micii creaturi ce ramase
în incubatorul acelor stadii
modalitatea de propagare în schemă e mişcarea pe circumferinţă
.
alteori locul de referinţă se află în zona pieptului
acesta e cel mai nesigur
dar e unicul ce are corpuri stabile –
sfere de sticlă cât bilele umplute cu teama –
în rest totul e schimbător şi depinde de unghiul de disecţie
al obiectului de către ochi
şi îndeobşte în exterior perspectiva se îngustează permanent
ca în tabloul cu drumul
.
în stradă verdele se refractă în ochi fără să lase urme pe retină
iar în suflet nici pe departe
ochiul caută culcuşuri pe unde e mai rugină
boala copacilor de lângă şosea iniţiază cromatica
obiectului ars
