ID messenger: n-o mai băgat hose nimic despre concert?
ID messenger: nu, n-o băgat.
ID messenger: cred că nici n-a fost…
ID messenger: s-o laudat numai… ca moldovanul.

ai fost la concert maksim? măcar a cântat live ?
ce, ai fost la concert? o cântat la chitară? o cântat fonogramă sau live?

nu, n-o fost faneră. da, am fost la concert. nu, nu mi-am plătit singur biletul.
şi mai lăsaţi-mă cu toate întrebările astea căci iată vin să vă povestesc cum s-a descurcat
MAKSIM la palatul naţional din chişinău pe 11.11 – 2009.

acesta este un rezumat. aceasta ar putea fi o atitudine.

m-am pornit la palatul naţional cu o senzaţie necunoscută, imposibil de identificat, greu de descris, care semăna mai mult cu o sirenă de poliţie care surprinde locul infracţiunii. aşa m-am simţit eu – infractor. asta deoarece în micuţa mea minte tot pluteau întrebări : ce faci dude? come on, un’ te-ai pornit, stop man – doar nu ai ajuns în halul ăsta – mergi la un concert maksim. da – ţi o palma fraţioare.

am intrat.   a început.  am vazut-o.

sper că e clar – nu sunt fan maksim. în playlistul meu, dacă e să fiu sincer până la capăt, se reţine deja de vreo juma de lună : P.O.D., radiohead, the knife, şi puţintică nirvană din nevermind. cu toate astea iată-mă-s la maksim.

contingentul, cum să vă spun… vă daţi seama. una v-o spun cu certitudine: trecând pe lângă palatul naţional înaintea “show”-ului lui kirkorov, am văzut oameni mai în vârsta decât taică-miu care apropo astazi împlineşte 50 [la mulţi ani]  foarte puţini de acest gen am văzut astăzi. în mare parte tineret, adolescenţi. adevărat, majoritatea rusoi. ce vrei? la ce te-ai aşteptat?

pe scenă stau instrumentele. tobe, chitară bass, ionică [deşi mă enervează cuvantul dat, dar nu sunt specialist în deomeniul muzicii să vă spun cu exactitate ce era unealta dată], chitară electro.
apar intrumentaliştii.

şo – şo – şo – şo :

- o să apară de sus, îţi imaginezi?
- nu, n-are cum. doar nu e kylie minogue.
- o să apară pe scenă ieşind din pomînt, cu un super lift…
- nuuuu….
- ah da ştiu, o să apara de după panou, sfâşiind pânza, o să apară spectaculos – GOALĂ.

eh, nu. nici macar asa. a apărut de dupa perdea. simplu. modest. decisă să nu se pereborşeaskă.
a cântat vreo 15 “piese”. [conform calculelor mele, evident s/ar putea în mass media să auziţi altă cifră.] nu le-am notat. dacă sunteţi fan maksim nici macăr nu vă pot spune care anume au fost piesele cântate azi. ştiu doar că ultima melodie a fost acea unică şi singura pe care o ştiam în interpretarea ei. aia cu nejeleia nog. A lasat-o la final.

aceasta este este o impresie. prima facută publică şi cumva extra-fanatică.

probabil aţi vrea să ştiţi dacă mi-o plăcut. s-ar putea să doriţi să aflaţi alte detalii legate de ceea ce-am văzut astăzi. nu vă grăbiţi, le luăm pe rând.

primele 4 piese. nu cunosc titlurile nici măcar nu m-ar interesa.
bateristul – rupere. clapistul – un tip care, după mine, a făcut multe ca sound şi impunere scenică. bassistul – ok, chitara / solo – ok.
ea, adică maksim, ieşise într-un plaşi glamurnâi, pe tocuri – lucioase. îmi zic: what the fuck ? nu putea să mi se arate într-un prikid mai ok ? la urma urmei, biletele credeti-mă n-au fost chiar aşa de ieftine. după patru cântece sau ceva de genul asta îşi aruncă chestia aia lungă de pe ea şi rămâne într-un hoty-hot close. vă întrebaţi de ce îmi ţineam telefonul mobil atât de strâns în mână şi de ce mi-am pus geanta pe braţe? poate aţi crede ca aş fi avut o erecţie sau alte porcării ? nuuuuu, pur şi simplu n-aveam unde să-mi pun geanta în altă parte de aia o ţineam unde o ţineam.

foarte mişto am konvenit cu maksim astfel încât :  nasol : mâna ridicata deseori sus şi-n dodii, discutiile cu PAZA –  aiurea, mi se pare c-a retezat din atmosferă etc. sprâncenele celea mă enervează. să facă totuşi ceva cu ele. sprâncene-nesprâncene

aşadar, ce am înţeles noi până acum:

1.muzicanţii au fost destul de mişto. acceptabili chiar şi dacă ma refer la gusturile mele. maksim ca şi interpretă nu m-a cucerit. nu m-a convins. deşi în contextul industriei pop, vă spun sincer că-i destul de ok şi, părerea mea, şterge nasul multor popsovici.

2.maksim este hot.

3. am intrat la concert ştiind cântecul – acuş mă uit pe youtube titlul – şi am ieşit cu impresia ca acela este cel mai mişto, de fapt.

4 a cântat o melodie din albumul ei nou. doroga se numea. simpăticutz.

acum, spre final haideţi să fim mai răutacioşi. oare câţi popsovici de-ai noştri, sau mă rog, estradişti, au fost la acest concert? ce legătura are asta? pai dacă eşti în biznesul muzicii uşoare, trebuiai să vii să te aşezi în primul rând să caşti ochii şi să te uiţi cum se descurcă profesioniştii după care ori să te apuci naibii de treabă ori s-o laşi balta şi să te apuci de scris poezii de exemplu.  sper că totuşi vedetele noastre au fost prezente şi au căscat ochii să vadă cum se fac lucrurile cu tâlc.
a] ai adunat 4 băieţaşi care sunt super fanaţi a tobelor clapelor bassului şi chitarei spre exemplu, n-ar strica şi un trompetist.
b] ai găsit un pultior care să fie şi el bun, să nu-ţi facă laje dupa laje în timpul concertului.
c] repetitii necontenite
d] să fii aratos, hot. sexy etc. [dar nu neapărat]
e] ieşi în faţa oamenilor şi faci o chestie calitativă. nu geniala, nu super ce scenografie scumpă, nu nu ştiu ce – dar – calitate dragă.

a venit moldovanul, fie el şi vorbitor de limbă rusă că tot moldovan rămâne, la concert. şi aşa cum s-o pus în coltişorul lui aşa şi stătea chircit şi nu cumva să ridice capul dintre umeri. i-a luat ceva timp lui maksim să dezgheţe atmosfera. e greu să-l dezgheţi pe moldovan, dar se pare, ca nu-i imposibil. pe la  al6-lea cântec s-au mai înviorat, s-au mai ridicat în picioare, mai răcneau unii pe acolo. ceea ce am vrut să spun e că a lucrat mişto cu publicul. profi blea ce vrei.
nu s-o bâlbâit. nu i s-o stricat microfonul. n-o tremurat. Etc

e greu? stimaţi concetaţeni care vă consideraţi vedete, e greu? mie nu îmi pare.

vreau să spun că maksim îşi merită pe deplin locul pe care-l ocupa în contextul popsa.
maladeatză fata. n-am ce zice.

Pa.

Apropo v.am promis să găsesc titlul de la cantec + znaeş li tî.

http://www.youtube.com/user/maksim?blend=1&ob=4#p/a/6E039C93D2424F75/0/MsvUscdzkAc

am slăbit cu vreo 300 de grame. vadim probabil a slăbit tot cu vreo 300 de grame. mihai s-ar putea să fi slăbit cu vreo 380 – 450 de grame, asta pentru că a muncit mai din greu, deşi mi-aş dori să fiu imparţial. doua nopţi + ceva zile în dubăsari la săpat / ajutat prin grădină.
ce legătură au toate astea cu şedinţa a 6-a a cenaclului HZ în care a citit maria-paula erizanu?
niciuna. chiar nici măcar una.
mi-a revenit mie rândul să povestesc despre ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la litere pe 31.10.09.
din întâmplare sunt baiat. dacă vreţi să ştiţi mai sunt şi straight din întâmplare şi cu toate riscurile de a fi înţeles greşit vă spun: că am avut pentru prima dată ca autor invitat: 1 o domnişoară 2 cea mai gingaşă persoană care a citit / şi va citi [părerea mea] în cadrul cenaclurilor noastre + [ca sa punem cireşica deasupra tortei glazurate] tematica şedinţei a fost una legată de ‘revoluţie’ şi de evenimentele din aprilie a.c.
nu. n-o să ne băgam în politica. n-aş vrea să ne băgăm nasurile nici macar în vreo analiza factologică a celor întâmplate pe 6,7 apr etc.
încercăm să vedem cele citite de maria erizanu ca şi text.

vadim: hose, matincă o să shie mare tărăboi sâmbătă. matincă o să se bage în politica.
hose: nush bai, dă’s’ajiunjim şi vedem. deşi să ştii că s-ar putea…

n-o fost politică. n-o fost nici măcar tărăboi. n-o fost nici măcar persoane dubioase din departamente încă şi mai dubioase. O fo’ pur şi simplu: fain.

evident acest ‘fain’ vine din impresia mea. s-ar putea ca în impresia lui alex cosmescu sau în impresia paulei să nu fie acest ‘fain’, deşi puţin probabil.
oameni au fost. fără probleme la acest capitol.

ne-am propus să vedem ce-i ‘aia’ cu care a venit maria-paula în faţa noastră. răspuns: într-o concentraţie mai mică sau mai mare – de toate. proză + jurnal + articol/eveniment + dacă vroiai destul de tare găseai şi chestii poetice în text.

vasiliu vadim o zis că i-a plăcut. mai spusese că pentru un om din exteriorul contextului ‘aprilie’ poate n-ar avea acelaşi efect cum îl are în ‘interiorul’ spaţiului românesc.
sandu cosmescu a zis că ‘povestea liceului’ s-ar putea sa fie confuză pentru cineva care n-ar fi avut treabă cu respectivul liceu.
cristina o zis că de obicei deschide o carte undeva anume şi citeşte câteva rânduri-pagini după care dacă nu-i place – inchide cartea şi zice ceva de genul: nasol. iar textul pe care ni l-a prezentat paula e pur şi simplu super.
colega/prietena cristinei a zis: te-ai informat bine. sis-ul avea aceleaşi date pe care ni le prezinţi în text. deşi nu mi-a placut ‘fiul castravetelui’ din motive personale.
hose o zis că l-o rupt: ştefan cel dar… sfânt + fiul castravetelui murat. o mai zis: haha o mai zis câte ceva despre intonaţia ironică pe care o avea autoarea în unele momente. într-un sens pozitiv of course.

în general e complicat să prezinţi într-o cronică detalii în ceea ce priveşte discuţia. asta pentru că e nevoie de un reportofon, şi cineva parcă spunea c-o să facă rost de aşa o unealta performantă, dar deocamdată, trebuie să recurgem la bătrânul manuscris chinezesc.

o chestie specifică în lectura paulei era faptul că citea fără să ia seama de punctuaţie – chestie care de altfel e avangardistă, cel puţin aşa cred eu. apropo, puteţi s-o felicitaţi pe maria’paula pentru că a susţinut o lectură – debut în cadrul unui cenaclu. + la asta a şi publicat pentru prima dată şi nu oriunde ci chiar într-un număr de observator cultural. mişto.

o tânără curajoasă această maria-paula erizanu, ori acum în cercurile literare şi nu numai, curajul poate să te aducă undeva unde e foarte bine.

Trec alert peste scuzele pe care le datorez vizitatorilor blogului pentru întârzierea cu care apare acest post, pentru a intra în miezul problemei, şi anume şedinţa de sâmbătă, 24 octombrie, când în aula 5 a Facultăţii de Litere de la USM a răsunat primul text dramatic din cadrul cenaclului. Hose Pablo este „vinovatul” producerii acestui eveniment, el şi al său domn Elektro.

De această dată, erau mai multe scaune goale decât ne-am obişnuit să vedem la şedinţe. Am fost – cum s-ar zice – puţini, dar buni. „Domnul Elektro” este un tip nici de jos/nici de sus, entitate neutră care se distrează cu oamenii. Îi place să-i vadă în situaţii jenante, să-i umilească, să-i aducă la limită. Pentru a-şi îndeplini „poftele”, domnul Elektro nu are nevoie decât de un singur lucru – să-i pună pe oameni în faţa celor mai intime dorinţe ale lor. În text, victimele respectivului domn sunt un băiat de 20 de ani şi mama lui. Iar pentru că scopul acestei cronici de cenaclu nu este să fac rezumatul textului, o iau acum în altă direcţie şi vă rog să-mi spuneţi dacă doriţi să primiţi prin mail textul lui Hose în întregime. Revenind la discuţiile de la şedinţă, una dintre primele probleme care s-a pus a fost dacă exerciţiul dramatic al lui Hoseluş trebuie perceput ca text literar sau ca piesă pentru scenă. Mihaela (actriţă în devenire) a spus că „Domnul Elektro” se pretează pentru o montare, deoarece există tensiune, evoluţie şi răsturnări de situaţie. Doar că replicile ar trebui „periate”, explicaţiile – scurtate, iar limbajele personajelor – „individualizate”. Pentru o conturare mai clară a personajelor, Dumtriţa a dat sugestia ca, înainte să se apuce de scris, Hose să aibă în cap biografiile acestora, să le cunoască în detaliu. Alex s-a referit mai mult la mesajul textului, la acest straniu domn elektro şi la faptul că „nu întotdeauna dorim împlinit ceea ce ne dorim”, ca şi o posibilă cheie de interpretare a textului. Vadim Vasiliu (aflat în premieră la cenaclu) a accentuat diferenţa între conflictul din text şi stilul acestuia. Lui nu i-a plăcut stilul „banal, uzual” care „nu-l pune pe cititor să gândească”. A apreciat acest fragment aproape poetic al lui Hose: „TEODOR: înţeleg despre ce vorbeşti. dar în tot acest timp în care tu rămâi calmă, prin mine trec nişte ţevi. adică, acum trupul meu a devenit un fel de demisol al unui bloc, unde sunt o sumedenia de ţevi de toate dimensiunile. ţevi ruginite şi umede. ţevi prin care din când în când se mai scurg picături. ţevi care scot sunete stranii. şi dacă prin toate ţevile obişnuite din toate demisolurile normale curge apă, păi, prin ţevile din interiorul meu nu curge acum decât frică. mi-i aşa o frică să trec de pragul uşii astea.” şi a încadrat conflictul în schema psihanalitică oedipiană. Lui Ion Buzu, ultima scenă din “domnul Elektro” i-a adus aminte de o tehnică folosită de Agheev în “Romanul cocainei” – “o şmecherie cu timpul naraţiunii” care lasă loc pentru interpretări multiple. S-au mai spus multe: despre limbaje codificate, “Vanilla sky”, felaţii pe scenă, directeţe, “secte” creştine etc.etc. La sfârşit, l-am întrebat pe Hose ce are de gând să facă cu acest text. Iar el ne-a răspuns că deocamdată nu face aceste exerciţii dramatice pentru a fi montate. Eventual, el şi-ar dori să publice mai multe mini-piese într-o antologie. HoPa a mulţumit tuturor pentru discuţie şi implicare, dându-ne de înţeles că va mai lucra asupra replicilor şi personajelor. Cam atât am avut a vă spune. O seară decentă vă doresc şi ce ne-aşteaptă la cenaclu sâmbăta viitoare… numai Maria Paula Erizanu ştie.

02:46 / miercuri spre joi

începem călătoria noastră nocturnă şi aventuroasă prin a porni pe ‚drumul de plastilină’, asta ca să ne scufundăm mai cu efect în universul prozastic al lui oleg carp.

propun să începem relatarea cu câteva detalii picante şi savuroase în contextul şedinţei sau mai bine zis în contextul organizării acestei şedinţe în care a citit oleşka. cine îl cunoaşte personal pe carp, ştie cât de greu cântăreşte cuvântul său, şi mai ales, promisiunile sale. adică o înţelegere cu oleg carp ar fi la fel de riscantă ca şi o plimbare cu ochii închişi. ideea e că ne făceam griji şi tot verificam email-urile în speranţa că oleşka n-o să ne ‚kidanească’. totuşi, speranţele n-au fost năprasnice şi ne-am văzut cu textele sale în mână, ba mai mult de atât, ne-am pomenit şi la şedinţă cu un oleg carp în faţa noastră.

deoarece oleguţ era niţel răcit, lui alex cosmescu i-a revenit mmmm, complicata misiune de a lectura textul. vă daţi seama ‚vorba lui carp’, este vorba de 11 pagini de proză.

Bineînţeles ‚o altă replică îndrăgită de carp’, am avut parte de o şedinţă vie şi colorată, fapt de care vă puteţi convinge din imaginile de mai jos + discuţia, sau fragmentele de discuţie care urmează să urmeze. haha. ceea ce a dat culoare mai aprinsă şedinţei a fost prezenţa prozatorului Vladimir Beşleagă, şi îi suntem recunoscători că ne-a acceptat invitaţia atât de simplu şi amabil.

am avut parte şi de tineri care ne-au vizitat pentru prima dată, unii dintre ei lăsându-mă pe mine de exemplu, cu o impresie destul de bună.

acum va urma lucrul cel mai complicat.

din câte ştiţi deja, e aproape ora trei. nu îmi permit să aprind lumina pentru că toţi din această casă dorm, aşadar voi fi nevoit să descifrez manuscrisul chinezesc, ’notiţele de la şedinţă’ cu lumina de la calculator şi mai precis de la word.

PAUSE:

vă imaginaţi ce chestie, manuscrisul pe care mi l-a dat co’organizatoarea cenaclului aduce a primăvară. nu vă mint şi nu născocesc. de parcă ar fi parfumat. miroase foarte frumos. asta m-a făcut să-l pun de’o parte şi să fac o pauză. acuş îl voi mirosi încă odată – de două – trei ori şi back to work, back to sceneta albastră. aburii ies din ceaşca cu ceai, radiohead se miorlăie ‚vorba lui bomj’ undeva ca şi fundal sonor aşadar…

PLAY:

Sceneta albastră. Oleg carp. Reacţii.

Tinerii au reacţionat various. începând cu bredartistul burebista, aka gîţu mihai care striga în  pauza dintre lectură şi discuţii că ce rahat de proză, cică te face să adormi, ca asta nu-i artă bla bla bla , terminând cu o studentă de la sociologie care referindu’se la proza lui carp, a menţionat lucruri la care nu ştiai cum să reacţionezi. dar, s-o luăm aşa frumuşel şi ordonat.

hose folosind limbajul său infect a zis ceva de genul: personajele pe care le creează carp sunt efectiv duse cu pluta. probabil el se referea la mama ceea care ba era sănătoasă şi lucra nu ştiu unde la o recepţie ba era bolnavă încât protagonistul şi cu soră’sa trebuiau s-o spele pe acoperiş, la tipul care semăna cu un cocostârc, la copilul-necopil etc. mai spunea pablo că este o proză cumva regizorală, anumite lucruri sunt uşor vizualizate în creierii noastre.

alex cosmescu analizând limbajul constată că acesta este unul descriptiv, viu, un limbaj vizual concret. starea care predomină e caracterizată prin elemente vizibile, palpabile. situaţiile de fiecare dată se schimbă, sunt ca nişte slide-uri care se suprapun parţial. sandu vorbea la un moment dat despre vocea protagonistului menţionând că s-ar putea să existe, de fapt, mai multe voci. anumite lucruri care par abisale şi abstracte, oleg le transformă în concret.

Aliona: primele fragmente vin ca o explicaţie, şi este foarte evident că şobolanul se transformă în om; multă descriere în text, unele lucruri sunt suspendate.

ionică buzu a rămas impresionat de capacitatea personajului carpian hehe, de a reda starea existenţială a lenei, care devine la un moment dat superioară foamei şi chiar sentimentului de dragoste. despre ‚Motorul Nou’ ion a preferat să vorbească dându-i amploare de simbol, evident originar din societatea din care facem parte.

paladi dumitriţa a avut o abordare mai detaşată. ba chiar ţinea textul lui carp în mână cu un aer sceptic. a şi spus că nu s-ar apuca să citească o astfel de proză; n-o interesează aşa gen de scriitură.

Vladimir Beşleagă: fragmentul pus în discuţie e foarte complicat să-l percepi pentru că este un început. există două nuclee în jurul cărora se concentrează materia narativă: 1 protagonistul este liftier, aceasta fiind latura civilă, exterioară, profesională; 2 momentele lui intime, sentimentale. personajul se confruntă cu probleme majore. proza lui carp este onirică, însă mizeria lui se poate produce şi pe pământ. unul dintre momentele esenţiale este refularea libidoului său. lucru specific prozei tinere, prezent şi la oleg carp: dominaţia semnului mamei, nu al tatei, urmare a infantilismului. totuşi carp  încă nu ştie să-şi organizeze materialul, nu ştie căror lucruri să acorde o atenţie mai mare. „ai învăţat să faci un text concret, acum trebuie să înveţi a tăia din propriul text, a comprima.”

natalia de exemplu nu a încercat să construiască un fir narativ, acesta a venit natural. a vorbit despre cum peste idealul său, reprezentat de dorinţa de a exista pe un acoperiş, s-a turnat o remorcă cu gunoi. adică ăsta era efectul textului lui oleg. pasajul în care apare celofanul i-a plăcut foarte mult.

gâţu mihai, după ce striga în gura mare că-şi pierde timpul ascultând proza lui carp, ajunge totuşi să recunoască faptul că există o melodicitate cînd se lecturează carp.

vadim ţigănaş, colegul vizionar al lui burebista, a întrevăzut o transcendenţă undeva la mijloc. a făcut referinţă la faptul că situaţia cu acoperişul e una metaforică şi de fapt semnifică o dorinţă a personajelor de a evolua.

my job here is done. ‚asta o zic eu – acuma’

s-a făcut totuşi târziu. E vreo 4 deja.

prin această metodă aş vrea să-i mulţumesc moderatoarei şedinţelor, pentru răbdare, pentru co-organizare, and pentru multe altele.

lui carp oleşca pentru că a citit la noi, lui Vladimir Beşleagă, pentru prezenţă, lui sandu macrinici pentru foto, şi vouă care intraţi pe la noi pe la şedinţe şi chiar uneori şi pe blog.

O, punctualitateo, cine eşti tu, unde eşti, cum arăţi, de ţi-aş vedea ochişorii măcar odată şi să mor.

PA_PA_PA

şedinţa trecută, care a avut loc pe 10.10. [victor o să aibă noroc] a adunat în sala de la litere oameni mulţi şi frumoşi. a citit victor ţvetov – poezie. dacă n-aş fi fost eu atât de moldovean cu origini gagauze, păi şedinţa ar fi început, evident, la timp, dar aşa, eu sunt cum sunt şi am întârziat de-a binelea, că eu altfel nu pot.  şi din motivul că eu sunt în permanentă întârziere uite că şi cronica asta apare pe la mijlocul săptămânii.  [mă mir cum de în general mai apare]

despre ce s-a vorbit la şedinţă, va rămâne un secret pentru cei care n-au putut veni. totuşi, voi menţiona câteva idei care s-au emis din minţile lucide care s-au pus pe analizat texte de ţvetov.

ionică, colegul de vârstă al lui victoraş, ne-a propus să percepem personajul din texte drept un incapabil de a se adapta, şi asta mai ales în contextul poeziei ‘Scurtă strâmtă’.

alex cosmescu a încercat să facă intervenţii chirurgicale. a mers până în adâncul construcţiei, precizând că  toate textele se concentrează în jurul relaţiei personajului cu cineva (mamă, iubită imaginară), pe dialog.

în opinia dariei vlas, modul în care lucrează ţvetov, e următorul: porneşte de la o imagine, o dezvoltă. ei s-a părut că această dezvoltare este uneori artificială, pe alocuri “logoreică” şi că ar trebui gândită mai atent..

eu încercam la un moment dat să selectez fragmente în care ţvetov “cade” în trash, plăcinte cu varză, cartofi curăţaţi, compoturi, pâine muiată în ceai, să dau peştele prin făină, etc etc etc.

am vorbit şi despre yahoo messenger, radio shanson, vodkă, koka kola şi alte chestii de consum.

vadim lungul: “net vnutrenei obrabotki”, nu este clar ce-l preocupă cu adevărat pe autor, nu există atitudine faţă de ceva. vorbea vadim şi despre faptul că nu este clar care sunt ‘crezurile’ acestuia.

nu am putut evita nici momentele specifice cenaclurilor de  tip liceu, pentru că ne-am ciocnit şi cu întrebări gen : care ar fi mesajul pe care ai vrut să-l transmiţi. sau chestii: cum îţi creezi textele, ce te inspiră stuff and stuff.

natalia, o altă prezenţă apropiată ca vârstă de invitat, zicea că autorul încearcă să contureze un ideal amintindu-ne de eul romantic/nesatisfăcut, o lume în care lucrurile nu au valoare, încearcă să-şi construiască o motivaţie.

cristian zilberberg: “nu cred că este nevoie de coerenţă aşa de mult, logica nu este atât de importantă”

către sfârşitul şedinţei s-a ivit printre noi ca printr-o minune, vladislav chistrugă, care a răsfoit niţel paginile lui ţvetov şi nu a vrut să zică decât că i-a plăcut textul Tsunami. dar ne tut to bâlo. a fost suficient să atingem subiectul mecanismelor/modalităţilor de a crea, şi lui vlad îi străluceau aşa frumuşel ochişorii. am zis că în opinia mea, e mai bine să ştii ce vrei să scrii înainte ca să aşterni pe foaie. să coincidă ceea ce ţi-ai propus să scrii şi ceea ce ţi-a ieşit. se pare că l-am nimerit numai bine pe vlad şi a pornit o discuţie destul de fierbinte despre cum se face în lumea artei.

nu pot să nu menţionez faptul că sandu ne-a propus un exerciţiu, care sincer mi s-a părut destul de captivant şi provocator: să scrii un text care să fie aproape în totalitate improvizat şi spontan, să-l scoţi la print, îl citeşti de câteva ori şi îl pui cât mai departe de tine. peste o săptămână îl re-scrii fără să te uiţi pe el, cam ceea ce îţi aduci aminte.

în concluzie spunem că au fost sub 20 de oameni la şedinţă şi că s-a discutat atât de înflăcărat încât mai că s-au aprins copiile textelor lui ţvetov. ca printre altele, cum s-ar zice: po blatu: ţvetov nu s-a aşteptat la aşa o receptare pe cinste, i se părea că discuţiile vor fi mai dure şi mai dureroase haha.

de câtva timp, mă macină o chestie pe care aş vrea s-o abordez aşa fugitiv, fără să intru în detalii.  nişte rândunele mi-au şoptit prin zbor precum că prin acest cenaclu am fi sabotat atelierul lui dumitru crudu care are loc la biblioteca municipală B.P.Haşdeu.  e necesar de explicat că dumitru face nişte ateliere de  scriere dramatică cu un grup anumit de oameni, pe marginea anumitor evenimente. ceea ce ne-am propus noi să facem, e să avem diferiţi invitaţi, textele cărora am putea să le discutăm.

mâine – poimâine anunţăm şi autorul acestui weekend.

ne vedem la litere. dar deja îmbrăcaţi mai călduros.