(anakhoresis. inima ta e o camera mica)

când vrei să adormi

te întorci pe o parte

îţi lipeşti fruntea de perete şi-ţi aminteşti de

lucrurile bune care

s-au întâmplat azi cu tine 

despre cum mergeai pe

partea cu umbră a trotuarului

şi ai fi putut merge aşa

toată ziua 

despre cum trecea aerul pe lângă tine

şi te mângâia  

când intri în cameră

în inima ta sunt toate  

orice poţi să fii

este acolo şi 

toate lucrurile pe care le-ai

lăsat altora

rămân acolo şi 

toate lucrurile pe care

le-au lăsat ei în tine

ţi le poţi trece printre degete ca

mărgelele dintr-o brăţară  

inima ta e o cameră mică

Anunțuri

4 comentarii

  1. inima-cameră, inima-casă, inima-cutie, o casă în care trăim întotdeauna singuri cu toate ale noastre(când intri în cameră/în inima ta sunt toate /orice poţi să fii/este acolo şi /toate lucrurile pe care le-ai/lăsat altora/rămân acolo şi
    /toate lucrurile pe care/le-au lăsat ei în tine) sensul ăsta de organ-spaţiu securizant denotă din f multe texte pe care le-am citit în ultima vreme pe siteuri. poate aici (sunt) un pic mai clare raportul ăsta dintre viaţa extra şi intra-celulară: nevoia de întoarcere într-o celulă a ta, pierderea acolo, într-un infinit intrisec, într-un corp gazdă conţinând propria ta embriologie etc. etc. în fine, ce vreau să spun e că toate astea sunt puternice şi chiar credibile aici, dar că se diluează o dată ce vii cu o imagine incompletă, sau prea naiv conturată, ca asta:”ţi le poţi trece printre degete ca/mărgelele dintr-o brăţară”, poate că ar fi mai coerent să mergi până la capăt cu sintagme/termeni confortabili, anonimi, care, totuşi, ajută, dau impresia de fluiditate, such as „lucruri bune”, „lucrurile acelea”, „orice poţi să fii”, în general toate pendulărilepe care le-am şi citat mai sus-între nevoia de amintire şi nevoia de locuire a acelei amintiri- e o idee destul de faină şi expusă aproape f bine aici:)

    Răspunde

  2. olga draga,

    in ult timp ma atrage chestia asta pe care ai remarcat-o si tu. un fel de refugiu intr-o scriitura anonima, cumva, in termeni f generali si care plutesc, atunci cand scrii, in spatiul dinte tine si cititorul pe care vrei sa-l apropii. cumva, e f aproape de ceea ce citeam zilele astea pe un blog misto: ‘A writing without qualities. Anyone’s writing. A writing without interiority. As though it wrote only on its own surface. As though it had folded itself back as a medium to write on itself, across itself. As though it had made its own surface, made a page out of ink, and wrote upon it in ink, its sense lost straightaway. ‘What are you writing?’ – ‘Nothing, nothing at all’

    si toata povestea asta, culmea, apropie. stabileste o relatie intre tine si celalalt. o scriitura impersonala e cea in care se poate recunoaste oricine. sau cel putin asa imi place sa cred.

    dar exista, intr-adevar, riscul asta al unei generalizari prea mari. pe care eu incerc sa-l evit prin utilizarea de imagini de genul celei a bratarii, pe care ai remarcat-o. si, sigur, exista o fractura mare intre context si imaginile astea. si tb sa le lucrezi mult ca sa le faci sa tina, in contextul asta. si da, o sa lucrez la imaginea aia:)

    Răspunde

  3. e ok, but u don’t challenge my brain. e in continuare prea descriptiv si nu aduci imagini care ar crea o oarecare tensiune. chestia asta ar merge ca incheiere intr-un ciclu f f tensionat/ oarecum social. ar merge ca un fel de chill out de final.

    nu stiu, e bine scris, faza cu mersul pe partea cu umbra a strazii e ok, si e f frumos spus ca „inima ta e o camera mica”, dar te lasa un pic in aer, parca nu e destul.

    si as inlocui asta cu altceva/ sau as scoate asta definitiv: „în inima ta sunt toate

    orice poţi să fii

    este acolo şi

    toate lucrurile pe care le-ai

    lăsat altora

    rămân acolo şi

    toate lucrurile pe care

    le-au lăsat ei în tine”

    nu adauga nimic textului. poti arata contactu’ cu restul prin niste imagini/ sau chiar cu niste chestii mai descriptive – dar sa fie mai de efect.

    Răspunde

  4. sor’me,

    functia versurilor alora era cea de a marca un anumit gen de relatie cu ceilalti. cumva personajul din txt, desi e f autonom, tine mult la relatiile lui cu ceilalti – si, m curand decat sa intre in ele, prefera sa-si aminteasca de ele in cadrul ala securzant al camerei. sigur, o sa vad ce fac cu ele. poate o sa incerc sa arat efectiv relatiile alea, in loc sa vb despre ele.

    si da, ceea ce fac eu e f chill. poate pt ca nu-mi prea place sa ma incordez:) in viata cotidiana:) dar ma gandesc ca tensiunea apare la nivel de ciclu si ma consolez cu asta. e mult m ok ca, intr-un ciclu, tensiunea sa fie marcata prin diferite fracturi / schimbari de persoane / diferenta de tematica – cel putin pt mine, acum. poate m tarziu o sa vad cum schimb lucrurile si cum bag tensiunea fara sa rup curgerea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s