1.2 (lucruri importante)

gta-san-andreas-l.jpg

intri în panică ca într-o casă părăsită de curând când simţi încă mirosul de piele caldă dar nu e nimeni asta e ca şi cum deodată te acoperă apa sau întunericul şi nu mai poţi dormi te foieşti de pe o parte pe alta îţi muşti degetele Mama îmi spune nu te mai ocupa de prostii măi băiete găseşte-ţi ceva de lucru ceva serios apucă-te şi tu de dizain gândeşte-te că n-ai s-o duci aşa toată viaţă gândeşte-te că trebuie să ai familie să faci bani pt casă tata lucrează dar banii ăştia nu ne ajung şi cred că la iarnă vom rămâne fără căldură dar tu umbli cu proiecte prin baruri cu prietenii fumezi şi nu te mai văd pe acasă cu zilele şi eu cu faţa în pernă mă gândesc la bani cum să îndrept lucrurile cum să lepăd fumatul cum să beau numai cola cum să mă angajez la o firmă mare de publicitate sau cum să-mi vând toate picturile sau cum să trimit nişte mailuri la Christie’s sau Sotheby’s cum să iau 30 mii $ credit la bancă şi să cumpăr un apartament şi să-mi găsesc o femeie sau cum ar fi să-mi fac odată viza ceea pentru România şi să fug la Bucureşti poate să încerc acolo 2-3 ani cum să mă dezic de prieteni şi să devin om serios la cravată în costum gri şi ceas de mână sau cum să scot un CD şi el să se vândă în 100000 de exemplare să apar la MTV să iau discul de platină Sociu a promis să-mi fie impresar să vorbească cu Andrei Gheorghe să ajung ca Stratan sau ca Zdob şi Zdub să cânt la Club A să fiu SUPER STAR şi în noaptea asta m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să fac ceva şi peste o oră când ochii mei nu mai vedeau nimic am simţit cum se deschide uşa cum cineva aşteaptă să intre şi eu stând cu faţa la perete simţeam cum se apropie se aşează pe marginea patului şi pune o mână pe mine dar frica mea e albă şi uscată îmi tremură pleoapele şi vreau să cred din toate puterile vreau să cred că ăsta e Dumnezeu

Anunțuri

4 comentarii

  1. Dizain se scrie design. Textul tau pare natural si exhibitionist, dar de fapt mai mult invaluie decat dezvaluie, mai mult ascunde decat arata. Cand scrii cu majuscule SUPER STAR, pui in umbra dramatismul si finetea acestei bucati autobiografice tulburatoare, astfel contrapunctul ist atinge tinta si urletul se aude cam de la distanta, din surdina.
    Am mai auzit de la tine o sintagma – Sa nu fumezi sa nu tradezi. Extraordinar. Fuamtul e interesant in poezie, in viata trebuie lepadat.
    Multa bafta!

    Răspunde

  2. dizain e asa cum spune mama, care nu stie ce e aia design ea stie cat se plateste s. a. m. d.
    merci pt com. nu e un text f serios care vrea sa rastoarne lumea, finalul este un fel de speranta

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s