LorettaLux EXPeRiMEnT

drum300.jpg

 Hai sa scriem un text!

vă provoc la un experiment.

textele le postam la „comentarii” dupa care voi avea grija sa apara mai sus, deja editat

deci un text cu atitudine, şi neapărat să fie ceva diferit de ceea ce scriem de obiceiimagine preluata de pe> www.lorettalux.de

Anunțuri

51 de comentarii

  1. Fata fotomodel sparge timpane
    hotărâtă ca hitler înainte de războiul mondial îşi trimite ochii pe front
    să se înroşească de fum
    fata asta bum! bum! bum! va concepe un general va ucide locotenenţi
    căpitani sergenţi soldaţi de rând
    va umbla fără sutien va respecta regulile de circulaţie apăsând pe trăgaci
    se va îmbolnăvi de rujeolă otită anghină purulentă oreion
    dar acum bum! bum! bum!
    scoate demonii din tobă

    Răspunde

  2. f bine. ma bucur ca cineva totusi a reactionat. mai astept sa se implice mai multi oameni. dupa care editez textele. da, si cred ca nu m-am exprimat destul de clar data trecuta, nu e neaparat sa scriem pornind de la poza cu fetita. deci continuam

    Răspunde

  3. azi trebuia să mă îmbăt şi să mă duc să sparg o vitrină
    pentru că nu îmi ajunge şi la naiba chiar aşa este
    deci
    ziua a început ca de obicei am mers am mers m-am gândit
    am mers am dat cu piciorul într-un copac m-am gândit
    ştii trăiesc toată viaţa într-un oraş şi nu ştiu să povestesc
    mailaltăieri de exemplu prima dată în viaţă am donat sânge
    m-am ţinut tare cam asta e totul
    adică nu sunt ca tipul cela care s-a îndrăgostit ca o proastă
    şi stătea pe malul râului cu o funie în mână înjurând
    că nu poate să lege pietroiul cum trebuie
    şi după ce l-a legat a venit din cer un fulger şi i-a crăpat inima
    uite, eu nu mă pricep la povestit că stau în oraş şi mă uit la televizor
    şi părinţii mei se uită şi bunica şi toţi noi avem 2 televizoare

    aşa acum foarte serios
    eu mi-am promis să nu mă mai tem niciodată de nimic
    da, absolut de nimic de azi înainte am să fiu rău
    am să fiu curat ca lacrima şi curajos ca omul cel rău
    buuuuuun
    gata multsumesc

    ştii mi-a venit aşa din senin acum –
    am să ţin 2 agende în acelaşi timp:

    1: mi-i frică, Doamne, aruncă-mă de la etaj,
    aşa de mult mi-i dor de locurile astea
    de parcă e război şi eu tre să scap de aici
    şi nu vine elicopterul şi nici comandos

    2: a fost o zi frumoasă, am rămas în oraş până la 20:00
    m-am văzut cu toţi şi aproape că ne-am îmbătat
    aveam la mine bani şi mult timp liber
    deci a fost o zi ca-n poveşti.

    şi astea 2 agende să le păstrez în 2 locuri diferite
    ca după moartea mea să nu ştie nimeni ce-i cu mine
    ce viaţă am dus şi pe cine am iubit cel mai tare.

    acum gata multsumesc mult

    Răspunde

  4. mai bine comunist decat superman
    mai bine hiroshima decat nagasaki
    mai bine mort decat impuscat
    mai bine in ceafa decat in burta
    numapredausubnicioformaeu

    Răspunde

  5. pe spate i se crispeaza pielea
    te strangi si continui

    iti musti un varf de limba sa simti ca se poate
    de pe varful limbii se desprinde un plan
    sufli si se aprinde lumina
    senzorii ti se ancoreaza din bec in piele / stii cum i se intareste
    spatele / i se strang nervurile intr-un ghem
    din el iti sugi tu viata
    amoeboidal te strangi in juru-i
    o absorbi / o iei de la capat
    amoeboidal te hranesti din spatele ei
    tern

    p.s. desi probabil nu se pune, nu fac parte din blog 🙂

    Răspunde

  6. mi-e sila de poezie
    hai sa vorbim despre filozofie
    despre cautarile mele si ale tale
    eu nu vreau sa ma pierd in citeva strofe
    eu nu vreau ca totul sa se termine

    Răspunde

  7. bat toba şi toba mă bate la cap,
    bat toba
    cu gămălii de chibrit care se tot aprind
    şi mă aprind tot bătînd toba,
    bătîndu-mă la cap să nu mai bat toba,
    afurisindu-mă să nu mai aprind
    nici o piele, oricît de bine întinsă,
    oricît de bine dupită,
    să am grijă de pielea mea
    care bubuie
    la atingerea degetelor tale arzînde
    ca nişte gămălii de chibrit
    fulgerate pe sticlă.

    Răspunde

  8. eu soptesc: cara-te de-aici. mi-o spun mie.
    eu m-am trezit la ora 13 tu la noua dimineata
    am facut treizeci de flotari ca sa recuperez 4 ore
    tu te-ai gandit cum sa-mi spui
    cacatule

    sa stii ca asa e. nimic pe perete nimic in mine
    nimic in Biblie. nimic nou pentru mine si totul
    merge dupa ceasul tau hai sa ingropam ceva in pamant

    maine dimineata azi seara sau chiar acum
    fac ceva nu prea bine
    cheltui bani, put, mananc prea mult, ori ma masturbez
    ca un prostut ca un mic frustrat
    ca un mare looser

    eu fac 30 de flotari fac 6 tractiuni la bara
    te ingrop pe tine

    cum iti pare asta? ai andrei ?

    Răspunde

  9. unde sunt ceilalti unde? anul 2732 un cub inchis ermetic trimis in spatiu, continand cativa poeti tineri sau deja batrani din RM, nu gaseste nicio planeta, niciun omulet verde, niciun taram intunecat sa se opreasca odata ratacirea asta fara sfarsit.

    Răspunde

  10. ce viata a dus si pe cine a iubit cel mai tare?
    sa caut semnele prin orasul batran
    in care s-au coagulat tristeti
    in care oamenii fac 30 de flotari si apoi se ingroapa

    dincolo de ziduri, dragostea lui.
    printre masinile in goana
    o linie continua de lumina
    se dizolva in mine incet
    si nicio urma lasata
    noaptea aluneca in culori calde si cred
    iarna asta se va sfarsi foarte brusc

    la capatul soselei
    lumina izbucneste deasupra, urcand
    dincolo de ziduri unde e o vitrina sparta
    unde e o femeie intinsa printre cioburi
    printre aur, diamante si platina

    el nu s-a mai temut niciodata.

    Răspunde

  11. Scripeţi asurzitori

    (poemul al doilea, fără tobă)

    doru mi-i de scîrţîit de scripeţi.
    tu ai scripeţi şi scripeţii tăi scîrţîie, o, ascensorule!
    să ne dăm drumul îmbrăţişaţi în adînc. În adînc,
    e flori multe, şi-i multă verdeaţă pe sub flori,
    şi umblă o umbră rece prin verdeaţa de-acolo,
    şi stau îngerii grămadă lîngă un soare
    îngrămădit sub o grămadă de îngeri.

    să ne dăm drumul în jos cît mai lin cu putinţă,
    frate cufundac,
    lin-lin în jos pe lîngă oasele celor
    deja coborîţi. Da, să nu uit în coborîre
    să-i salut pe ai mei!

    mă şi văd culcat odată cu tine în iarba
    rece-foc a adîncurilor, tu fiindu-mi sicriu.
    culcaţi împreună în gherghefuri de flori mărunte
    şi albe, şi reci, o,
    ascensorul meu cel drag şi scufundat definitiv!

    o, cît de sus ar scîrţîi atunci scripeţii.
    însă n-ar mai scîrţîi pentru noi!

    şi cît de sus şi de neatins ar fi etajul trei!

    Răspunde

  12. de 2 zile n-am net si m-am trezit dimineata telefonul avea firul rupt mama se impiedica de el mereu il strica eu o injur si prietenii imi spun ca ma port groaznic cu ea pana la urma e mama tocmai am terminat de mancat o portie de cartofi si am adaugat si ketchup si maioneza ma temeam sa gust maioneza inchideam ochii strans si inghiteam repede nu-mi place maioneza nu mi-a placut niciodata

    toate cremele din casa toate rujurile totul cineva ar putea crede ca viata mea e chiar ok ca aici traiesc doua surori care se cearta uneori se impaca imediat impart o camera un pat si in jur miroase frumos. sunt singura nu ma dau cu parfum si lumea ma intreaba ce folosesc le place mirosul meu e natural le spun totul e natural

    daca as putea alege un parfum ar fi dune dar in moldova dune nu se mai importa de cativa ani si m-am facut de ras in fata vanzatoarei iar ea m-a intrebat daca e pentru mama

    Răspunde

  13. mie imi place ce se intampla aici.
    atentie, m-am gandit – luni sa oprim acest experiment. sa ne apucam de altceva. ma bucur mult ca se scrie. cei care vor sa-si ascunda identitatea, nu e nicio problema… deci va astept in continuare pe aceasta pagina, mai avem 2 zile.
    2. as vrea sa dau citire textelor la sedinta de luni a Bunkerului Literar din Chisinau, fara discutie, doar lectura…
    o zi buna la toti
    a+

    Răspunde

  14. hai să ne vindem organele şi să trăim liniştiţi
    ca electricitatea trasă sub tencuială
    nu doare nu

    totul e pregatit eu am vorbit cu un tip care se pricepe
    el a înţeles ce vrem el ştie unde să ne adresăm
    trebuie doar să te conving

    sora mea a pus parola la computer şi a uitat-o
    nu se deschide zice nu mă deschid
    draga bill hai deschide-te
    nu

    dar trebuie să te coving
    şi asta în timp ce spre mine zboară o cometă
    sau un deşeu cosmic sau o bucată de rachetă

    şi eu trec mâna dreaptă în jurul gătului tău
    şi cu stânga te mângâi foarte atent foarte nervos
    hai să ne vindem organele şi să plecăm la mare

    Răspunde

  15. acest pionier are ochii lui Isus
    el bate
    nu stie pentru cine
    nu stie pentru ce
    asa îl vrea Tatăl său
    Moise? Marx? Freud?

    Răspunde

  16. Povestea cu ciinele

    E undeva pe aici si Sfarsitul,
    s-a impotmolit printre niste FIRE de cabluri
    si nu poate da peste noi.
    Hai sa vedem cit este de frumos orasul
    si sa patinam pe drumurile aproape pustii.
    O sa fie vesel daca vom gasi casuta fara ferestre
    in care sa putem trai citiva ani
    ca sa intelegem de ce nu mai rasare soarele.
    Tu un te rusina si spune-mi
    de ce un iubesti Cainii initiati,
    care se urineaza pe orice obiect intilnit in cale
    si stapinul Lui sa-i lasa sa-si faca serviciul (viciul)
    fara sa stie ca tot teritoriul parcurs
    e domeniul ciinelui
    si data viitoare va trebui sa ii cera voie Lui
    ca sa iasa la plimbat din casa sa sa fara ferestre…

    Răspunde

  17. 1. Povestea cu ciinele (revazuta)
    E undeva pe aici si Sfarsitul.
    S-a impotmolit printre niste FIRE de cabluri
    si, deocamdata, nu poate navali peste noi.
    Hai sa vedem cit este de frumos orasul
    si sa patinam pe strazile aproape pustii.
    O sa fie vesel cind vom gasi casuta fara ferestre
    in care sa putem trai citiva ani
    ca sa intelegem de ce nu mai rasare soarele.
    Tu un te rusina si spune-mi
    de ce nu iubesti Cainii initiati,
    cei care se urineaza pe orice obiect intilnit in cale
    si a caror stapini ii lasa sa-si faca serviciul (viciul)
    fara sa stie ca tot teritoriul parcurs
    e domeniul Lor
    si data viitoare va trebui sa le ceara voie
    ca sa iasa la plimbat din casa fara ferestre…

    Răspunde

  18. A 3/ea INTERVENŢIE, mai bîlbîită

    unii se-n-să-
    se-n-să-nătoşesc. E şi nor-nor-
    normal: au fost bol-bol- bolnavi.
    alţii se-mbol-
    se-mbol-bolnăvesc. E şi nor-nor-
    normal: au fo-ost să-nă-sănătoşi.

    unii se-mbra-
    se-mbra-sembra-îmbracă. E şi nor-nor-
    normal: au fo-ost dez-dezbrăcaţi. Alţii se des-
    se des- des-desbracă. E şi nor-nor-
    normal: au fo-ost îmbră-îbrăcaţi.

    unii se bâl-
    se bâl-bâl-bâlbâie aş-şşşa
    s-s-sau alt-t-tfel,

    alţii nu se bâlbâie dracului defel
    şi-mi strică toată arhitectura acestui poem!

    Răspunde

  19. baudelaire revine
    dar nu intervine
    (precum se ştie
    ăsta e un procedeu teatral
    adica
    de regie
    dar poate maestrul
    va glăsui mai în
    aval
    unde piescuiesc căcănarii pasunisti
    cu undite din fire de păr
    sustrase
    din coadă de cal).

    Răspunde

  20. Andreigamart,
    Excelentă idee. Adaug un text aici. Abia aştept să le discutăm mîine seară la Club. Astfel ar apărea posibilitatea ca humanzone să devină un atelier – cu textele pe masă, vorba vine – unde să vorbim despre poezie şi să experimentăm.
    Aşadar, textul meu, preluat într-o ultimă variantă de pe poezie.ro,
    la fel cum alţii îşi mută textele de pe ici, de pe colo spre Clubliterar-ul cu site, sau invers… Aşadar, acesta e textul meu postat aici:

    te-ai plictisit şi tu de sentimentul morţii. Într-adevăr, dincoace,
    totul e mult mai palpitant. Or, pe aici se descompun
    componentele. Parcă văd cum le ard ochii celor de dincolo
    cînd urmăresc panorama artificiilor de pe aici. Oraşul alungă ciorile cu
    multicolore focuri de artificii. Focurile de artificii le considerăm
    ca fiind ale noastre. Ciorile, istinctiv, le considerăm
    ca fiind ale lor. Marşul nostru spre bucătării
    începe cu ghiorăit de maţe. Bucătăriile sunt ale maţelor.
    iar maţele noastre sunt ale celor care ni le-au implantat
    cu tot cu ghiorăit. Doar salinele cristale presărate pe răni,
    presărate pe pîine, ne aparţin. Deci, fiecăruia cîte-un cristal de sare,
    fiecăruia cîte o rană. Ne-am plictisit de
    mecanismul morţii! Mai există şi alte mecanisme!
    mai există şi alte mecanisme!

    Răspunde

  21. Zice dl Popa – „vorba vine – unde să vorbim despre poezie şi să experimentăm”… Am impresia că oarecum exagerat se crede ca la USM, deasupra barului lui nimeni-Maticiuc, junii ne-corupţi chiar experimentează în ariile poeziei… E o falsă părere, ce vine din neştiinţa celor care s-au făcut până în prezent, aiurea, pretutindeni, ce se face, în prezent, în aceleaşi spaţii de relativă universalitate. Ce-i cu infantila asta părere, că anume în ceea ce cred unii că ar fi… experiment constă esenţa, stilul, în fine – valoarea artei, poeziei? Să fim serioşi, pentru a înţelege cu adevărat că literatura, poezia sunt ceva… f. serios – la plural şi nu autoînşelăciunea, auto-tragere-pe-sfoară, cu interminabile jocuri de debutanţi care, din teama de a se afunda în abisuri, încercâd să înoate, salvator, creator, adică, se joacă, la infinit, cu flecuşteţe, amânându-şi maturizarea ca artişti. Nu vi se pare că, de altfel f. necesarul Club, devine locul unde vă complaceţi a fi neaşezaţi, ne-copţi, duşi pe-de-lături de şarade ieftioare?… Ia mai staţi oarece clipe şi mai cugetaţi, ca ardeleanul, să vedeţi că veţi fi tentaţi să-mi daţi dreptate… În necuntenul joc, zis experiment, vă omogenizaţi întru anonimitate – e greu să se vadă cine are sau ba – pardon – boaşe. Sunteţi la fel, pentru că vă jucaţi. Veţi deveni personalităţi, odată cu maturizarea – conştientizarea adevăratelor valori de până la voi care, se creează impresia, vă cam deranjează – se află prea sus şi nu cutezaţi să ajungeţi acolo; nu aveţi timp, luaţi cu jocul şi falsa părere că experimentaţi… Daţi-vă seama, viaţa e scurtă, nu aveţi prea mult timp la dispoziţie, ca să o ţineţi într-un hostropăţ al „experimentului”…

    Răspunde

  22. „pentru a înţelege cu adevărat că literatura, poezia sunt ceva… f. serios”

    ou really ? vbesti serios ?
    ce este adevarata literatura? dar cum explicam ca poezia este ceva f serios ? oare ce este poezia ?

    Răspunde

  23. Împingerea, „izbirea” a tot şi toate spre persiflarea ludic-chişinăuiană ţine de aceeaşi boală a infantilităţii şi neputinţei unei maturizări… la timp şi… fără pierderi… Inclusiv, de timp, ani. Şi spaţiu literar, cultural. E de gândit aici, anume – serios. Că, de ieri, azi – încolo, n-o fi ea, seriozitatea, o noţiune oarecare, fără de care se poate ajunge mare scriitor… român, probabil… Au basarabean, ca Grig şi ăla, căzutul din turlă?… Nu, voi sunteţi alţii, altfel. Mult mai dotaţi. În potenţialitate. Iar seriozitatea vă va diferenţia şi mai mult, personalizându-vă, în fapta scrisului.

    Răspunde

  24. 1.experimentul e binevenit oricand, numai asa poti scapa de clisee, poti sa-ti dai seama de potentialul pe care il posezi si sa-l valorifici.
    2. experimentul e una, ceea ce scrii programat („serios” cum spune charles baudelaire ) este cu totul altceva.
    multumesc tuturor pt implicare,
    a

    Răspunde

  25. Dezarmant de simpliste frazele astea de duh general, cu care, sigur, nu poti… scăpa de clişee. Aici se minimalizează, se coboară ştacheta… Am impresia că nu se poate lega o discuţie cât de cât serioasă. În genere, scriitorii basarabeni, din toate generaţiile, cu câteva excepţii, nu sunt în stare să argumenteze sub aspect teoretic. Plus că nici un experiment nu poate fi luat în serios, dacă nu are şi un suport teoretic, o inteligenţă scăpărătoare ca motriciteate – de ce nu? Manifestele dada, cele ale suprarealiştilor, ale celor de la revista „unu” iproci se citesc ca adevărată literatură. Există fascinaţia teoriei ca apanaj sine qua non a creaţiei propriu-zise. Dar provincialismul chişinăuian nu are apetit pentru ideaţie, creaţie prin idei şi generatoare de idei. Fără idei – nici un experiment, ci doar o joacă naivă de-a experimentul, un spectacol de cvasibâlci. Astfel că, repet, este dezarmant să citeşti interogaţii de genul celor pe care le lansează Hose. Că e serios sau ba?… Păi, de ce nu-i întreabă pe Ovidius, Shakespeare, Goethe, Apolinaire, Jimenes, Joyce, Baudelaire, Ungaretti, Sabo, Poe, Lorca, poate chiar pe Cărtărescu, la care vă place să vă referiţi… Adică nu pe ei, ci creaţia lor. Acolo şi încă într-o infinitudine de locuri ale plămadelor temeinice se află răspunsul, dragă prieten. Şi nu în manfişismul de nici un ban… În genere, să nu se creadă că se trăieşte /şi… se discută, teoretizează/ deja într-o lume deja otova pradă derizoriului. Nici chiar în această provincie. Nu. Există, încă există seriozitate, există idei, există mari artişti, unii – în devenire, poate că – dintre clubişti, faţă de care ar trebui să ai un pic de sfiiciune, când cutezi să apari în lume, pe blog, în discuţie atât de neprigătit. Nu te grăbi, mai adună ceva avere, pentru ca, de va vi să revii, să fii în deplină armură şi muniţie. Succese!

    Răspunde

  26. imi vorbesti tu mie despre seriozitate care te ascunzi dupa nu stiu ce nume?
    nene iarta-ma, la ce te astepti? sa iti scriu aici un eseu despre poetica tinerei generatii drept replica ?
    imi pare rau, intotdeauna m-a interesat foarte putin teoria literara.
    probabil sunt un anonim, diletant, impostor. o sa vina in schimb baietii cu mintea ticsita de teorie si ei vor face adevarata arta. da, asa e. sa vina s-o faca.
    niciodata n-am pretins [ niciodata la modul serios, poate doar asa de-a dracu’] ca fac MAREA ARTA.
    si ce vrei sa intreb pe goethe lorca ori cartarescu ? tot ce ma poate interesa este ceea ce-au scris. ma refer la literatura lor, nu si la teoriile si viziunile lor asupra literaturii. ptu ca parerea lor nu ma intereseaza, o am pe-a mea. dar daca totusi m-ar interesa atitudini pareri experiente SERIOZITATE [sîc] valoare etc etc as cauta mai degraba la autori de talia bukowski and stuff.

    ei haide ca ma bag si eu unde nu-mi fierbe oala.

    salutari capitalei nordice, o sa trecem neaparat pe acolo.

    Răspunde

  27. Păi, de ce te superi?… Mi-ai pus nişte întrebări, aşa, miştocăreşti, şi eu credeam că răspunsul e în altă parte. Da, în septentrion tinerii nu o iau atât de uşor pe nas… Sigur că e de preţuit francheţea cu care recunoşti anumite lucruri care crezi că-ţi sunt proprii ori nu sau, implicit, te-ar viza. Pur şi simplu, naivul de mine, credeam că A. G. a propus pârtia unui posibil dialog cât de cât elevat. Orice preferinţă am avea, bukowski and stuff, precum spui că ar fi a ta, preferinţa, ea nu poate fi una absolută şi nu scuteşte de obligaţia de a-i cunoaşte, înainte de bukowski and stuff, pe cei de o mie de ori /de o nemurire de ori!/ mai importanţi decât respectivii, pasagerii. Nu e un orgoliu de om cult să-i ştie pe cei pe care îi aduci tu în prim-plan, dar pe cei lăsaţi-uitaţi de tine în „ariergardă” şi derizoriu, adică, recunoaşte, totuşi, că e… Şi să nu facem paradă din, reală sau ipotetică, ignoraţă sau puţină ştiinţă de carte. Ne place sau ba, dar de aici încolo vor conta numai scriitorii cultivaţi, nu înainte de a fi – obligatoriu – hărăziţi, talentaţi, inteligenţi ca şi nativi. Încolo, nu fac nici o ceapă degerată frăsuielile de genul „ptu ca parerea lor nu ma intereseaza, o am pe-a mea”. Dacă nu te-ar interesa, nu ai fi aici, pe blog, ai sta cu părerea ta. Eu unul cred că tu şi alţi colegi de-ai tăi sunteţi în stare să evadaţi din obsesia jemanfişismului, minimalismului, derizoriului, surogatului. Şi aşa se va întâmpla, cu unii. Uite, aici chiar proorocesc! Pentru că nu poţi s-o duci o întreagă tinereţe în nimicnicia dezinteresului faţă de… tac, să n-o dau în clişeu. În fond, asta ar fi egal, ca ispravă şi lipsă de valoare, cu boştorismul academicianist al unui Mat., Dab. sau Vi. Pentru că nici pe ei nu-i interesează, decât ceea ce-i interesează – propria ignoranţă şi irascibilitate. Dar voi sunteţi din altă epocă! Voi sunteţi peste ei ca şansă. Folosiţi-o. Ca idee şi prin idei. Da, să nu uit, – şi seriozitate.

    Răspunde

  28. va trebui atunci sa ma smeresc cu faptul ca „de aici in colo vor conta scriitorii cultivati” asta-i viata, deh nah, nu stiu ce sa zic
    insa
    sunt pe acest blog pentru ca este un spatiu unde pot sa fac absolut orice implicit sa vad diferite pareri dar nu la nivelul asta general/didactic ci mult mai concret si mai aplicat pe text.

    sa stii totusi ca restul membrilor de pe acest blog sunt mult mai cititi inteligenti ganditori informati s.a. si atitudinea asta usuratica fata de anumite lucruri serioase cred ca este prezenta numai la mine. cred ca e inutil sa continuam discutia asta, sunt incapatanat kak osiol. 😀

    Răspunde

  29. cred ca baudelaire are, pe alocuri, dreptate in privinta imperativitatii lecturilor. nu scrii o carte pana nu le-ai citit pe toate (Brigge, nu?). si e oarecum dezolanta atitudinea jemanfisist-indomptabila pe care o afiseaza multi, dar discutia nu a inceput de la asta. de fapt, nici nu inteleg cum s-a ajuns la problema tinerei generatii inculte. pentru ca asa cum ziceam, discutia a inceput de la necesitatea/sau lipsa de utilitate practica a experimentului. si aici tin sa va contrazic – experimentul, ca notiune semantic diferita de „joc”, „spectacol de cvasibâlci” s.a., reprezinta o incercare de desablonare, de depersonalizare a stilului, de debarasare de carcasa in care, foarte comod, multi poeti se inchisteaza sub scuza, relativ plauzibila si, evident, comoda a „stilului personal”. Experimentul, infailibil din start prin lipsa de pretentii literare de orice gen, e un fel de brainstorming creativ, cu un rol relevant in cautarea unui sine poetic (diferit, conceptual, de „stilul personal”). or, se poate afirma ca reprezinta insasi procesul de cautare a sinelui poetic. drept urmare, e absurd sa fie receptat ca avand efecte nocive. Dar e o problema de generation gap, de lapsus de comunicare si intelegere. Datorata, posibil, si faptului ca generatia noastra mai are boase functionale, pe care, pana la urma, de ce nu si le-ar eleva asa cum merita.

    Răspunde

  30. andreigamart este f serios, el citeste din cand in cand, el mai scrie din cand in cand, el mai trece pe la uniunea scriitorilor, din cand in cand, el se considera o peroana publica din cand in cand, el poate sa nu faca asta, da, chiar cui ii trebuie asta, andrei gamart din cand in cand se gandeste cui ii trebuie asta…

    Răspunde

  31. Hose, nu doar “de aici in colo vor conta scriitorii cultivati”, ci şi de aici – îndărăt tot ei au contat /acest „au!” urlat lupeşte la… prezent/. Să ştii că şi eu sunt pe blog exact din aceleaşi motive – ale libertăţii de expresie. Calităţile mai multor membri ai clubului le cunosc, cel puţin din cele ce publică, şi le apreciez /parţial… color, bineînţeles/. Dar am convingerea /ne-partinică/, da, o am, că dânşii sunt în stare de mult mai mult/e/, iar combustia necesara se poate depista anume între interstiţiile – cam antagoniste, e drept, – dintre a renunţa la ceva /uşurătatea histrionismului/ şi acceptarea a altceva – tocmai ceea pentru care pledam până aici şi voi pleda totdeauna. Aş fi putut ţine cont de părerea ta – citez – „cred ca e inutil sa continuam discutia asta, sunt incapatanat kak osiol”, dar au intervenit si alti colegi, lasând frâiele libere în continuare şi mă bucur că – cacofonie /in/evitabilă – conaţionalul meu Jean-Francois Lyotard manifestă oarce solidaritate, nu că franceză, sub „Marsilieză” /ce imn sângeros!/, ci intelectuală – o, juna generaţie să nu se teamă de monstuoasa noţiune compromisă de INTELECTUAL /Ă/! – opinând pe alocuri sagace, dar se înşeală când zice cu emfază „generaţia noastră, generaţia noastră, generaţia noastră!”. O fi ea şi o generaţie, numai nu în aşchia basarabeană, unde oamenii răsăriţi şi rasaţi în ale culturii şi creaţiei, autori de diverse vârste, nu sunt, totuşi, atât de mulţi, ca să nu zic – din abundenţă. Generaţia, cel puţin între Prut şi Nistru, înseamnă afinitate spirituală, contribuţie ideatică într-un dimpreună-a-fi nicasian şi nu vârstă, vârste. /Vîrstă – şi în sensul de – dungă sau bandă de altă culoare, ca la peretarele noastre rustice; peretarele pereţilor la care ne strânge, de multe ori, mizeria şi ignoranţa/. Astfel că, odată declarând că suntem contra clişeelor – şi suntem, dimpreună – că, experimentând, le dăm dracului, clişeele, să nu cădem noi înşine în clişeu de genul: „Dar e o problema de generation gap, de lapsus de comunicare si intelegere”. Prostie! Inteligenţii din diferite generaţii nu au probleme de intercomunicare. E o falsă părere, care ne face să ne eschivăm de la teme mai complicate, de la discuţii mai dificile, de la asumarea unor misiun mai serioase. Zicem „generation gap, lapsus de comunicare”, după care ne-am întors, unii cu coada-ţepoi, alţii cu ea între vine, şi am pus punct, mai bosumflaţi, mai supăraţi, sau nu prea, discuţiei. Păi, aceasta e cea mai lesnicioasă metodă a poltronilor. În Basarabia trebuie să învăţăm curajul intelectual, curajul de creaţie. Să nu mimăm, ci chiar să existăm ca atare.
    În ce priveşte, din nou şi etern, experimentul. Îndrăznesc a vă trimite la un număr din „Paradigma” lui Mincu /Marin/ din anul trecut, din primăvară, pare-se, în care se discută, se rediscută, se jură că se va reveni la temă, se… – despre experiment se discută, fireşte. Tot Mincu, în ampla şi vorbăreaţa prefaţă la excelentul volum „Avangarda literară românească” /Buc., 2006/ are un subcapitol important „Modernism, avangardism, experimentalism” /p. 31-54./ E bine să fie cunoscut şi acest text, pentru ca unii clubişti să-şi dea seama, că ceea ce cred sau vor să credă că ar fi intenţie de experiment absolut nou/ă/, nu e decât un „deja fumat”. În genere, din câte cunosc eu că se întâmplă la club, în afara lui, la liceul „Asachi”, în troleibuze /sau – se întâmpla/ este vorba de unele reluări, reciclări la mâna a doua în variantă autohtonă. Pe timpuri, atare metode, mijloace de promovare şi exaltare a textelor împeliţate erau culese de pe mapamond şi anunţate pe ultima pagină, de divertisement, a „Rom. literare”. De aia şi zic – să nu „perseverăm” în se s-a mai… deja… nepreseverat. Să nu pierdem timpul. Mâna pe carte – şi la trebă, ca la arme, copii!

    Răspunde

  32. hai sa continuam discutia in cealalta tema. aici s-au strans deja prea multe comentarii si e incomod. am postat ceva acolo, in re la cb si jfl si np:) si tare vreau sa continuam dialogul asta

    Răspunde

  33. Către Khora, din nou…

    Tu zici:
    „hai sa continuam discutia in cealalta tema.” Şi unde o spui? Sub ultimul comentariu al lui Cha. But, care punde în discuţie fenomenul experimentului, ca mai apoi, tu, dincolo, unde ne inviţi la „cealalta tema”, car, observ, este aceeaşi: experimentul. Oare nu era mai fiersc să fi continuat dicuţia despre experiment aici, fiindcă, de fapt, de aici a pornit, declanşată de acelaşi charles baudelaire.

    Trebuie să aceptăm din start nişte principii clare de discuşii dacă dorim ca lucrurile să meargă înspre literatură.

    Răspunde

  34. Săraca fătucă, a obosit şi nu se ştie de ce i-i, hăt… incomod! Fiincă pentru ea sunt prea multe comentarii – chiar aşa? – şi nu le reţine sau se sastiseşte. Deoarece că ea o fi postat ceva jos pălăria in re la cb si jfl si np, ce naiba o fi însemnând asta, chestie subtilă, vede-se. Khora, succese şi succesiuni în alunecuşuri de suprafaţă! Pa!

    Răspunde

  35. Săraca fătucă, a obosit şi nu se ştie de ce i-i, hăt… incomod! Fiincă pentru ea sunt prea multe comentarii – chiar aşa? – şi nu le reţine sau se sastiseşte. Deoarece ea o fi postat ceva jos pălăria in re la cb si jfl si np, ce naiba o fi însemnând asta, chestie subtilă, vede-se. Khora, succese şi succesiuni în alunecuşuri de suprafaţă! Pa!

    Răspunde

  36. Mai degraba puerila. Banuiesc ca s-a vrut trecerea in celalalt subiect ca sa nu fim nevoiti sa dam scroll unei pagini cu 40 de comentarii. Un act de logica a confortului, daca doriti – nu o sfidare a „principiilor” care fac lucrurile sa mearga inspre literatura. Oricare ar fi astea.

    Răspunde

  37. Da, o fi si aşa, stimabile Jean-Francois Lyotard … Dar spuneti-mi şi mie cum se deschide cealaltă pagină, în/unde/pe care ni s-ar putea revedea literele.

    Răspunde

  38. da, e ceea ce spunea jfl. pe forumurile pe care stau, se admit maximum 20 de comm pe o pagina. pt ca, atunci cand sunt m multe mesaje, devine incomod sa faci scroll. dar, daca insistati, pot face aici copy-paste la ceea ce s-a discutat acolo si sa dicutam pana ajungem la o suta de mii de mesaje si pagina o sa se incarce doua ore. dar daca preferati asta – e perfect in regula

    Răspunde

  39. MANIFESTUL POSTMARINISMULUI

    Există o sumedenie de păreri despre postmodernism (PoMo), acesta care, pe ultima sută de metri, îsi mai apară fragmentarismul şi conceptul că “totul s-a spus” şi nimic nu mai poate fi nou.

    Singura posibilitate de exista astăzi e postmarinismul (PoMa), care deriva din postmodernism (PoMo), dar e diferit ontologic de acesta, e ultima posibiliate de afirmare şi totodata noua formulă culturală şi existenţială.

    Postmarinismul (PoMa) e afirmarea vieţii în defavoarea oricărei mişcări literare (clasice sau experimentale), e acea clipă în care omul îşi spune deschis, când poate să-şi spună sie sau colegilor sai: “blea-ha-mu-ha, m-am zaibit, eu vreau să fiu eu, eu sunt eu şi nimeni nu-mi poate interzice să fiu eu”. E mai mult decât conceptul romantic al lui Fichte “eul este lumea”, e mai mult chiar decât varianta existenţialistă a acestui concept. E una când întelegi că trebuie să-ţi trăieşti oarecum viaţa şi e altceva când ajungi să fii tu însuti, când poţi aduna toate eurile şi le concentrezi într-unul care să te reprezinte. Un eu care poate schimba lumea. Cine esti tu sa-mi stai în cale?

    Totul e posibil atunci când eul tău/meu este centrul lumii sau, mai degrabă, el este singura posibilitate a lumii. Atunci când suferinta ajunge la limite, când “arde”, când nu mai poţi să taci, abia atunci simţi cu adevarat eul tău, atunci esti postmarinist (PoMa/ist).

    Daca totul e text şi sensurile acestuia pot fi jonglate cum îti place (Derrida demonstreaza acest lucru prin intermediul „diseminării”) ce poate fi mai simplu decât să fii tu prin ceea ce faci/vorbeşti/scrii/creezi. Nu e uşor să comunici ceea ce vrei, să te abstragi convenţiilor şi măştilor limbii date, dar atunci când durerea, tristeţea sau bucuria te face să urli, atunci începi să fii postmarinist (PoMa/ist).

    Totul este postmarinism (PoMa). Rafinamentul clasicist şi bălegarul baroc, raţionalismul iluminist si tâmpeniile cotidiene, visul romantic şi furtul din buzunare, iubirea pura şi sexul fara prezervativ. Totul e postmarinism (PoMa), pentru ca porneste de la “eu vreau să fac asta” şi ajunge exact în acelaşi punct. Nimic nu e mai presus de fiinţa umana şi nimeni înca nu a descifrat enigma mortii. Toti suntem egali în fata cataclismelor naturale si a atacurilor teroriste.

    Postmarinismul (PoMa) este libertatea absoluta. “Eu am învins lumea” (Isus). Ai destul curaj şi lumea este la picioarele tale, ce te retine? Prea mult a trebuit să aştepte fiinţa pentru ca să se elibereze de chingele moralei. Nu sunt condamanat la libertate. Eu sunt liber pentru ca am curajul să o spun/prezint tutror. Eu sunt eu.

    Deconstructivismul lui Derrida mi-a ajutat sa înteleg caracterul general al fiinţei. Însă limbajul nu poate fi deconstruit, el nu poate fi în criza, oamenii vor fi nevoiţi să comunice în orice împrejurări. De aceea absurdul se limitează pâna aici. Eu văd lucrurile în tiparul teoriilor lui Eugen Coşeriu. El spune că limbajul poetic nu este o abatere de la normă, ci o combinaţie superioara a posibilitaţilor limbajului. Cred că fiecare poate să-si personalizeze aceasta „combinaţie a posibilităţilor” şi să devină un EU generator. Atunci tu esti postmarinist (PoMa/ist)!

    Răspunde

  40. Ambiţios, dar neconvingător. Confuz, neîntemiat de la termenul propus – marinism /de ce nu… codrenism?/, până la melanjul de derridacoşeriu,
    cu referinţă la, aş zice, urlo-limbă. Nimic sub soare cu volnicia absolută. Asta se vrea dată drept nouate? Lasă, dom’le, că până la noi au fost, cel puţi, 33 de maifeste de acest ordin. Unul manifestat chiar la respectiva vârstă a lui Isus.
    Secundo: odată ce se spune “blea-ha-mu-ha, m-am zaibit, eu vreau să fiu eu, eu sunt eu şi nimeni nu-mi poate interzice să fiu eu” şi „libertate absolută”, n-ar mai fi vorba de artă, ci de un mod de a viaţui; un mod existenţial. Poate că în taiga, blea-muha, sau în junglă, pustiu, s-ar putea şi aşa. Dar să nu uităm că până şi Mowgli, cvasianimalul, ajunse la un statut uman acceptabil, pe-alocuri – exemplar. De ce ţii dta să cazi atât de jos – nici nu-ţi imaginezi cât de… – la dezmăţul absolut? Poţi fi lichidat într-o clipită de unul ce e mai absolut liber decât absolutul dtale infantil/ism/. Las-o baltă, convieţuieşte civilizat… N-ai ce face, UE nu prevede negiuirea absolută, precum înţeleg eu că ar însemna, în concepţia… – paf! fără praf… – marinistă. Nici barem nu e suficient de provocator. S-o lăsăm să moară, precum s-a „zămislit” – moartă de TĂT…

    P.S. Precum citesc şi în subtextul ironic al frazei lui Andrei Gamarţ.

    Răspunde

  41. Babushka mea era armeanca. Cind era tinara. Cind era batrina deja era homos moldovenicus soveticus. Ca si toti.Insa cind era tinara era armeanca si lucra la armeni, slujanca.Armenii ceia aveau palat si multe altele.
    Intr-o seara frumoasa de april babushka a iesit sa se plimbe prin parcul armenilor bogati. Era cald, era bine si ea sa asezat pe o banc ape malul lacului. Armonia din jur o legana si babushka s-a dus pe lumea gindurilor. Revenindu-si pe pamint, observa ca pe banca mai sta cineva. Era un flacau chipes, frumos care si-a aprins o tigara si a spus :
    – Da, rau mi traieste poporul asta moldovenesc !
    Babaushka mea nu s-a speriat, caci flacaul inspira incredere totala, era de al nostru – din popor.
    – Iaca, eu , spuse el ingindurat, am stat un an la inchisoare. Prima data am stat. Nu stiam ce sa fac caci in camera erau numai criminali. Unul din ei era tare bolnav. Eu m-am priceput ca are pneumonie. Si cind fratii mei au venit sa ma vada le-am spus sa-mi aduca antibiotice. Si ei mi-au adus. Eu m-am apropiat de el si am spus : «Talean(ca asa il chema), asta tie ! » El a luat cutia si cu lacrimi in ochi mia spus : « Blagadariu ! » Eu m-am uitat la dinsul asa si i-am spus : « Blagadari Sudibu ! » Siatunci parca s-a rupt ceva in mine, si am inteles eu atuncea ce inseamna sa fii om!
    Zicind acestea flacaul arunca chistocul in iarba si disparu in mijlocul noptii.
    Atunci Babushka a simtit ca ceva o sa se intimple. Si intradevar sa intimplat. Iar ea pina la moarte nu si-a dat seama ca sa intilnit cu un adevarat Om. S-a intilnit cu Kotovskii – Grisha nostru din Hincesti !

    Răspunde

  42. Singura noastra sansa la o viata mai buna,
    la indeplinirea celor mai ascunse vise,
    e sa batem cat de tare putem, cu niste bete, intr-o oala plina cu lapte.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s