Sub pătură

sub pătură
nu intră frigul nu pătrunde lumina
un copil speriat care tace şi tremură
din camera lui se aude totul

cum urlă părinţii
cum gâfâie vecina
cum ţiuie alarmele maşinilor
cineva aruncă de sus pungi de gunoi
direct în stradă
el vede un tavan plin de ţepi
simte cum podeaua se îndoaie
mâine dimineaţă la şcoală
şi mâine seară acasă

copilul tace şi tremură
el ştie că vorbele sunt urâte
ele put mai tare decât resturile de legume şi
hârtia igienică folosită

să mergi la ei să-i rogi să tacă
pe fiecare om din oraş să-l rogi să tacă
să spargi becurile să le rogi să tacă
să împuşti câinii să-i rogi să tacă
să arzi copacii cu gheare să-i rogi să tacă
să smulgi cablurile TV să le rogi să tacă

nu se poate schimba nimic
aşa trebuie să fie
ei spun că-l iubesc
ei spun să-l iubesc

Anunțuri

20 de comentarii

  1. foarte frumos (estetic vorbind), atatea imagini inedite „sa spargi becurile”
    lalala:). S-ar parea ca repetitiile din penultima parte a textului sunt nepotrivite dar m-am gandit mai apoi ca streseaza intr-un fel si creeaza senzatia de frica

    Răspunde

  2. imi place ce faci tu aici

    sunt cateva lucruri pe care le-as schimba, totusi

    ‘el vede un tavan plin de ţepi
    simte cum podeaua se îndoaie’ – restul e din perspectiva cumva exterioara, poate si versurile astea sa le reformulezi putin – ‘simte’ nu stiu daca e ok

    ‘el intelege…’ as inlocui cu ‘el stie’

    in rest imi place tare

    Răspunde

  3. anume patura asta ti-e singurul prieten prin tot ce exista in afara si cauta sa te distruga, sa te terifieze
    sub patura iti gasesti salvarea

    mi-a placut enorm.

    Răspunde

  4. buna! multumesc mult pentru comentarii. dar am si eu o intrebare: se intelege ce vreau sa spun prin copacii cu gheare? m/am gandit aseara ca ar fi mai bine sa scot cum sa/i zic… metafora asta 🙂 astept sfaturi.
    o zi buna, Daria

    Răspunde

  5. eu, cand am dubii, scot:)

    copacii cu gheare – e sau spini:) sau crengi din alea care sperie, ca in filme:) eu cel putin asa am interpretat – desi, sigur, s-ar putea sa fie si altceva

    Răspunde

  6. corina, mi’a placut cum ai reusit sa transformi elementele negative (sau aparent negative) de la inceput in ceva pozitiv, spre final. m’am bucurat ca nu ai lasat doar „nu se poate schimba nimic”, ci ai adaugat si „asa trebuie sa fie” care e plin de speranta… pt ca daca asa trebuie sa fie, inseamna ca asa e cel mai bine, si e cum tb.

    copilul este cel care trimite la ideea nevoii de protectie/grija/iubire si reuseste sa induioseze… de asta vad finalul optimist… ei spun ca’l iubesc/ei spun sa’l iubesc.

    ai grija d tine :*:*:*

    Răspunde

  7. nu prea imi place. copilul de sub patura care aude vecina cum gafaie dupa perete (sper) – nah, nu ti se pare familiar? ar fi parut mai putin familiar daca nu veneai cu imaginile astea pretty common, deci preluate inconstient (in prima parte cel putin) si incercai o perspectiva mai de interior. poate ultimile 4 versuri sunt ok.

    Răspunde

  8. Găsesc aici o poezie inspirată, originală, dură şi clară, ea ajunge direct la sufletul meu de cititor. Are în ea un fel de electricitate, m-a pus „în priză” de la primele rânduri şi m-a făcut să-l ascult cu atenţie pe copilul de sub pătură, un personaj concret, dar şi cu valenţe literare, căci îşi verbalizează stările cu uşurinţă. Pare a bolborosi cuvinte grele, rupte direct din carnea realităţii. Trecerile de la o imagine la alta sunt rapide, energice:
    cineva aruncă de sus pungi de gunoi
    direct în stradă
    el vede un tavan plin de ţepi
    simte cum podeaua se îndoaie
    mâine dimineaţă la şcoală
    şi mâine seară acasă

    Cea mai tare strofa cu tăcerea, aproape că o ştiu pe de rost:
    să mergi la ei să-i rogi să tacă
    pe fiecare om din oraş să-l rogi să tacă
    să spargi becurile să le rogi să tacă
    Bravo!

    Răspunde

  9. Super text. Imi plac discursivitatile molcome. Iar bucata:
    „el ştie că vorbele sunt urâte
    ele put mai tare decât resturile de legume şi
    hârtia igienică folosită”
    este cred cea mai tare din tot poemul. Am intalnit poeme in care se fac tot felul de experimente, se spun tot felul de lucruri spuse despre cuvinte, ca sangereaza, ca x, ca y, dar nimeni parca nu are curajul sa spuna ceea ce e evident. In fapt e greu sa spui ceva evident, fara sa fii ridicol, tocmai de aia e atat de super bucata, pentru ca nu e ridicola.
    In ce priveste bucata cu apelul la tacere, eu nu l-as pune pe ala micu’ sa faca nimic, sa nu sparga becurile, sa nu impuste cainii, ci doar sa ii puna sa taca. Atat.
    In rest, am sa zic aici, pentru ca nu stiu daca exista o sectiune speciala, e cel mai bun site de literatura dintre toate cate le vizitez. Sunt vii si sincere textel, imi face placere sa vin pe aici, se face poezie. Multumesc.

    Răspunde

  10. multumesc mult pentru aprecieri si critici. Sorin, te rog sa mai treci pe la noi, sunt foarte utile aceste perspective venite din exterior.
    O zi buna tuturor.
    Daria

    Răspunde

  11. Textul e foarte potrivit pentru a fi citit în faţa publicului, are ritm şi oralitate. Când Human Zone o să ne mai ofere un recital? Aşteptăm.

    Răspunde

  12. s-a mai spus deja ca motivul copilului tremurind e comun, si sunt de acord. Presupun ca parerea asta va ramine in minoritate, dar sper, totusi, ca acest comentariu sa conteze macar la statistica) Apoi partea cu tacerea si cu repetitiile devalorizeaza, cred, motivul cuvintelor cu miros greu. Daca indemnul la tacere se adreseaza si ciinilor, si becurilor, si copacilor, se dilueaza ideea ca originea problemei este intentia. Formulare alternativa: tragicul reiese din faptul ca schimbarea e posibila si totusi personajele aleg sa lase duhoarea (din gunoi sau din cuvinte) sa infesteze totul. Iar daca te iei si de ciini si de becuri, pai vorbele nu mai sunt decit detalii de fundal, parte din atmosfera generala, si nu e nimeni de vina, si situatia nu e tragica ci pur si simplu agasanta sau deprimanta.

    Cind citeam pentru prima data ma gindeam ca poate spre final copilul devine infestat si el, ca devine violent, dar finalul nu lasa sanse acestei interpretari. Apropo de final. „Nu se poate schimba nimic” e parca prea explicativ. Dar dar poate e vocea copilului aici…

    Răspunde

  13. maria, iti multumesc mult pentru comentariu, l/am citit cu atentie. in textul asta nu mai schimb nimic, cel putin nu acum. dar e bine de stiut ca este lume care chiar isi da silinta sa explice de ce si prin ce (nu) ii place o poezie, sau o bucata de proza sau orice.
    numai bine, Daria

    Răspunde

  14. maria, iti multumesc mult pentru comentariu, l/am citit cu atentie. in textul asta nu mai schimb nimic, cel putin nu acum. dar e bine de stiut ca este lume care chiar isi da silinta sa explice de ce si prin ce (nu) ii place o poezie, sau o bucata de proza sau orice.
    numai bine, Daria

    Răspunde

  15. buna, ecaterina! din pacate, acest blog a fost creat de membrii unui grup, ai humanzone-ului (detalii – la postarea despre HZ) si, in afara de acestia, nimeni nu poate avea acces la parola si la postari directe. Pe de alta parte, daca iti doresti sa lasi un text, poti s/o faci trimitandu/l pe adresa daria_vlas@yahoo.com. Noi doream demult sa cream o rubrica speciala pentru Invitatii blogului. Astfel, iti vei putea vedea textul pe humanzone.wordpress.com si vei putea urmari comentariile. numai bine, Daria

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s