ea stă în faţa mea
şi are un miros dulce
dar cumva ieftin
ea pleacă din acest loc
şi locul nu o va mai recunoaşte
ea face cercuri în minţile
noastre
seamănă cu un film
care dimineaţa se rulează
brusc instant şi fără cale inversă
în capurile
noastre
ea construieşte iluzii
le amplifică
te face să te speli bine pe dinţi
este incredibilă
vorbeşte la telefon
e o capodoperă
ea este lină şi întotdeauna sigură
precisă inevitabilă
şi perversă
e în căminele studenţeşti
şi căteodată
aici în curtea mea
legănându-se în scrânciob
măreaţă
tandră
nelimitată
…
noaptea
human zone 
parca-i o ghicitoare, nna:) nu stiu daca e ok ca ai spus la sfarsit ‘noaptea’, puteai s-o lasi doar in titlu – cel putin eu asa am interpretat:) in fine, nu stiu.
‘capetele’, nu ‘capurile’.
Super jocul semantic,
ultimul cuvant transforma totul intr-o ghicitoare neasteptata, ultimul cuvant abstractizeaza totul si a doua citire (impusa prin noua descoperire) e total diferita de prima amplificata neuronal prin abstractizare, unde noaptea nu mai e doar un cadru de desfasurare(prima citire), devine un personaj alegoric(a 2a citire). Super, ultimul cuvant are efectul unui „reply” concomitent si „go on” prin efectul de noutate.
mai treceti
Imi place foarte mult, mai ales ca exista imagini care te duc cu gandul al femeie, iar faptul ca la sfarsit apare noaptea il face si mai interesant. Mi se pare un poem foarte bun.
Foarte reusit – seamana mult (poate involuntar) cu ‘Liberté’ a lui Paul Eluard
(acelasi suspens cu dezlegare inedita)
frumos 🙂