MD+ Constantin Liculescu

Salut, mă numesc Constantin Liculescu, şi aş vrea să aflu câteva păreri despre textele mele. M-am născut pe 23 mai 1987, în Râmnicu Vâlcea (actualmente locuiesc în Bucureşti). Nu am publicat în nicio revistă importantă, doar pe net.

Alexei alexei

 

*

oamenii nu sunt liniştea ta

şi mintea lor nu e liniştea ta.

gura lor să nu fie gura ta, alexei

şi inima lor să nu fie

inima ta

 

de vorbeşti cu gurile lor, alexei

pune-ţi căciulă de lână pe urechi şi

fugi de-ţi fă o casă de pământ. căci

gurile lor spun cele rele şi

doar în casa ta glasul tău

nu e glasul lor, şi numai acolo

inima ta bate doar în

inima ta

 

şi de auzi vânt şi ploaie afară, alexei

tu lasă-ţi mâinile pe pământ şi

fă bine şi ascultă la tăcerea

din jur. numai atunci, mai uşoară ca aerul

mintea ţi se va ridica între creier

şi oasele frunţii şi gura ta va fi

gura ta şi cuvintele tale se vor

aşeza cuminţi în spatele

limbii tale

 

*

ţi s-au afundat gândurile

într-un colţ fără lumină, alexei

şi drept în mijlocul capului tău drum

negru ca tăciunele

s-a deschis:

 

şi te-ai văzut singur printre copaci goi

ca tine alexei

şi te-ai văzut singur printre frunze goale

ca tine alexei. iar dacă azi, o, azi

calea îţi pare puţin mai luminată,

pune dar mâna ta peste

mâna ta

şi aşteaptă-n tăcere

 

*

nimic nu se ridică

aşa cum nimic nu se

coboară. deci spune-mi tu,

alexei, unde să te aşez şi

de unde să te iau.

 

vezi dar că

ţi s-a scurtat vremea şi

podea de praf s-a

aşezat la picioarele tale.

deci spune-mi tu, alexei

acum când teama ţi-e toiag

pe cale, şi trupul ţi se lasă

greu învelit în pături,

unde să te aşez şi de unde

să te iau

 

*

şi tu ştii că vânt cu putere s-a

pornit de la o vreme în tine, alexei.

sufletul lui trestie umblătoare este

şi pe capul lui secure cu

zeci de tăişuri poartă. aşa că

îţi spun azi ţie: trupul tău

cenuşă să fie, iar de încerci să

fugi, să nu te ascunzi în

căuşul palmelor tale, ci ieşi

pe înserat de schimbă suflul

tău în pasăre de noapte şi

începe să cânţi întru

liniştire

 

 

 

Două degete

 

de-acum totul se rostogoleşte

ca un bolovan, alexei:

s-a aşezat cel urât lângă

tine şi cu unghia lui neagră

drumuri fără ieşire a desenat.

creierul tău aşteaptă în încordare

şi-n ungherul de după uşă stă

mic şi speriat gândul tău.

şi uite cum se găteşte calea ta:

două degete se arată pe clanţă şi

dintr-un loc mare şi negru

direct în capul tău duhoare

ca de pucioasă intră

Anunțuri

6 comentarii

  1. salut

    ceea ce vreu sa spun eu despre aceste texte e faptul ca-s scrise cumva mult prea bine. asta daca ar fi sa le comparam cu cele ale autorilor trecuti.
    sunt mai tehnice, mai atente.

    sunt cateva lucruri totusi care nu imi plac. ceea ce e straniu e faptul ca nu as putea sa argumentez de ce.
    in fine hai sa vedem
    mie nu-mi place cand plasezi verbele la sfarsit de expresie, astfel creezi o atmosfera cu iz „vechi”
    ex:

    |||| şi drept în mijlocul capului tău drum
    negru ca tăciunele
    s-a deschis ||||

    „şi cu unghia lui neagră
    drumuri fără ieşire a desenat”

    ma rog, se vede de la o posta ca se incearca un efect. insa eu te-as sfatui sa renunti la el. iarasi nu as putea sa ma bazez pe un argument anume. pur si simplu chestia asta creeaza o atmosfera care ma duce cu gandul la altceva/altcineva

    si al doilea lucru pe care l-as pune in discutie, dar iarasi fara a ma baza pe vreun argument serios, este campul lexical al acestui text.
    nu prea imi place ca toate cuvintele astea ar fi putut liber exista in epoca medievala 😀
    zic eu, iarasi este vorba de un efect de atmosfera, dar la care eu as fi renuntat.

    misto ca ti-ai gasit un personaj si ai facut textul la pers 3. imi pare ca ti-am mai spus asta. dar imi pare ca pers e autoreferential si nu ma face decat sa cred ca-i autoadresare.
    dar nu pot sa fiu sigur 😀

    apropo daca mai ai texte noi hai sa ne mai trimiti pe mail.
    salutare

    Răspunde

  2. Salut Constantine !

    Cred ca poezia ta este foarte apropiata de un spirit al folclorului. O spun asta fiindca am simtit/o asa din punct de vedere stilistic, poate cumva semantic. Oricum, nu i se poate reprosa o lipsa de autenticitate sau veridicitate, fiindca aceasta forma, a blestemului cred, ii da un suflu cu totul nou, puternic si credibil. La prima lectura mi/a placut foarte mult, insa nu stiu daca aceasta perceptie a mea a poeziei tale va fi aceeasi si la lecturi ulterioare. As vrea sa mai vad texte de ale tale.

    Multumesc.

    Răspunde

  3. mie imi place atmosfera din textele astea,

    sunt de acord cu hose – stilistic sunt plastate intr-o alta zona decat cea contemporana. cred ca o faci intentionat, nu zic ca e bine sau nu. sigur sunt oameni carora le e aproape astefl de discurs, cumva religios. ti-as propune un exercitiu – sa rescrii textele intr-o topica obisnuita. poate atunci ele vor suna mai putin lucrate, asta e senzatia…ca e ceva fortat in textele astea, cred ca anume vocea pe care o „construiesti”.

    as mai elimina pe alocuri din text interogatiile, si apelativul Alexei, care apare obsedant si de aceea obositor. daca vrei sa apara de mai multe ori un cuvant inseamna ca e important, si tre sa arati celorlalti ca asa este, pentru ca are o anumita incarcatura pe care trebuie sa o transmiti cititorului, aici e deja tehnica. Parerea mea este ca aici _Alexei_ nu e cazul potrivit.

    mi-a placut totusi, vocea + ce spui.
    poate mai revin cu ceva mai aplicat

    Răspunde

  4. mie mi s a parut un fel de pastisa dupa Vita de Vie si daca nu e, imi cer scuze, dar urmareste exact logica aia de piesa romaneasca de pop-rock cu pretentii de ‘mesaj’

    Răspunde

  5. salut, scuze ca am raspuns cam tarziu. multumesc tuturor pt commurile lasate sub texte.

    hose, campul lexical e asumat, dar s-ar putea sa devina cam pretios pe alocuri, ceea ce nu e bine deloc. alexei e autoreferential, cum ai spus, nu e un personaj in sine;

    vadim, multumesc de comm, o sa mai trimit poate si niste texte mai noi;

    andrei, ai dreptate, repetitia numelui e obositoare si interogatiile ingreuiaza pentru ca intr-un fel, tot pt tehnica sunt puse acolo. o sa incerc exercitiul de care ai zis, ma intereseaza si dintr-un alt punct de vedere, sa vad daca textele se mai sustin sau nu ca poezie;

    gabi, nu-s ahtiat dupa vita-de-vie, si sincer nu imi plac mai deloc versurile lor

    Răspunde

  6. constantine,constantine, iti place sa scrii,dar nu ai curajul sa plivesti,sa ramana metafora, sa tai ceea ce este nefolositor,sa dai stralucire…
    -alexei,alexei,alexei e repetat degeaba, merge fara alexei, repetitie care
    deranjeaza.
    -aici, nu este deloc poezie, parca ai da cu ghiocul,vhiar starneste risul:

    „şi uite cum se găteşte calea ta:

    două degete se arată pe clanţă şi

    dintr-un loc mare şi negru

    direct în capul tău duhoare

    ca de pucioasă intră ”

    -fii mai atent la exprimare,ai nevoie de multa lectura, citeste poetii consacrati, scrie,dar din suflet si cu inteligenta,incearca sa frecventezi un cenaclu,parerea colegilor te va ajuta…BAFTA !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s