Discurs la Sorbona

Să studiezi filozofie trebuie, în cel mai bun caz,
după cincizeci. Să construieşti modelul
societăţii, cu atât mai mult. Pentru început ar trebui să înveţi
să găteşti ciorba, să prăjeşti – chiar de nu-l pescuieşti –
peştele, să faci o cafea cum se cade.
În caz contrar, principiile etice vor duhni
ca şi cureaua tatălui sau ca traducerile
din germană. Mai întâi trebuie
să înveţi să pierzi, decât să procuri,
ani de zile să pui deoparte pentru locuinţă
jumătate din salariul mizer – înainte de a judeca despre
triumful dreptăţii. Care întotdeauna vine cu întârziere
de minimum un sfert de veac.

Să studiezi lucrarea filozofului se cade prin prisma
experienţei sau în ochelari (ce e cam acelaşi lucru),
când literele se contopesc şi când
muierea goală de pe cuvertura zbârcită iarăşi,
pentru tine, e o poză sau o reproducere
a tabloului pictorului. Dragostea adevărata
pentru înţelepciune nu insistă asupra
reciprocităţii şi nu se transformă în rebut
cu aspect de cărămidă editată în Gottingen,
însă în indiferenţă faţă de tine însuţi,
în culoarea ruşinii, uneori, în elegie.
(Undeva sună tramvaiul, pleoapele se lipesc,
soldaţii se întorc cântând din bordel,
ploaia e unica ce aminteşte de Hegel.)

Adevărul constă în faptul că adevăr
nu există. Aceasta nu te scuteşte
de responsabilitate, ci exact invers:
etica e acelaşi vacuum, umplut de comportamentul
uman, practic permanent;
e acelaşi, dacă vreţi, cosmos.
Şi zeilor le place binele nu pentru ochi frumoşi,
ci pentru că, să nu fi fost binele, ei n-ar fi existat.
Şi ei, la rândul lor, umplu vacuumul.
Posibil mai sistematic chiar
decât noi: fiindcă pe noi nu ne poţi
număra. Deşi suntem mult mai numeroşi
decât oricând –  nu ne aflăm în Grecia:
pe noi ne distrug norii coborâţi şi,
cum menţionasem mai sus, ploaia.

Să studiezi filozofia trebuie atunci când nu ai nevoie
de filozofie. Când îţi dai seama
că scaunele din salonul tău şi Calea lactee
sunt legate între ele şi mult mai apropiate,
decât cauzele şi efectele, decât tu
cu rubedenia ta. Şi că scaunele şi constelaţiile
au în comun insensibilitatea, neomenescul.
Acest fapt apropie mai strâns decât împreunarea
ori sângele! Desigur nu trebuie să tinzi
la asemănarea cu lucrurile. Dar din alt punct de vedere,
nu este neapărat să te însănătoşeşti, când eşti bolnav
şi să fii nervos de cum arăţi. Iată ce ştiu oamenii
după cincizeci. Iată de ce ei, uneori,
privindu-se în oglindă, confundă estetica cu metafizica.

Iosif Brodski Martie 1989

Anunțuri

7 comentarii

  1. mie mi-a placut mult, vadim.
    poate la un moment dat aduni traducerile din brodski si le dai la vreo editura din ro. eu cred ca o sa fie o carte f frumoasa si cautata.
    deci, nu te mai plange 🙂

    Răspunde

  2. E o idee foarte buna Andrei, multumesc, dar ca cele mai importante texte Brodski le-a scris in forma, respectand toate rigorile versificatiei clasice. De aceea cred ca mi-ar fi complicat sa traduc asa ceva, dar o sa incerc neaparat macar un text de asa fel.

    Ciuzzz!!!

    Răspunde

  3. Un text prin care Bukovski a avut curajul să răstoarne filozofia cu susul în jos şi poezia tot a răsturnat-o, a răsucit-o, ca până la urmă să iasă ceva foarte interesant. Şi traducerea curge, are o energie debordantă, o euforie trezită de materia tradusă şi o spontaneitate riguroasă, ştiinţifică, ceva între conceptual şi senzorial. Trec peste unele gafe stilistice şi îi spun bravo tânărului care a tradus. Aşteptăm şi poeme semnate Vadim Vasiliu.

    Răspunde

  4. Constantin, te rog, spune/mi care sunt gafele stilistice, ca sa le repar. Chiar vroiam sa aflu ce nu e in ordine. Fii atent – Brodski si nu Bukovski.

    Răspunde

  5. O da, sigur, Brodski!

    Foarte mici redactări, adică sugestii de radactări:

    În cel mai bun caz, trebuie să studiezi filozofie
    după cincizeci. Cu atât mai mult, să construieşti modelul societăţii.
    Pentru început ar trebui să înveţi
    să găteşti ciorbă, să prăjeşti – chiar dacă nu l-ai pescuit –
    peştele, să faci o cafea ca lumea.
    În caz contrar, principiile etice vor duhni
    ca şi cureaua tatălui sau ca traducerile
    din germană. Mai întâi trebuie
    să înveţi să pierzi, decât să câştigi,
    ani de zile să pui la o parte pentru locuinţă jumătate
    din salariul mizer – înainte de a pălăvrăgi despre
    triumful dreptăţii. Care întotdeauna vine cu întârziere
    de minimum un sfert de veac.

    Trebuie să studiezi opera filozofului prin prisma
    experienţei sau cu ochelarii pe nas (ceea ce e cam acelaşi lucru),
    când literele se contopesc şi când
    muierea goală de pe cuvertura mototolită e pentru tine o poză
    sau o reproducere a tabloului pictorului. Dragostea adevărata
    pentru înţelepciune nu aşteaptă neapărat reciprocitate şi nu se
    transformă în rebut cu aspect de cărămidă editată în Gottingen,
    ci în indiferenţă faţă de tine însuţi,
    în culoarea ruşinii, uneori, în elegie.
    (Pe undeva sună tramvaiul, pleoapele se lipesc,
    soldaţii se întorc cântând din bordel şi doar ploaia
    aminteşte de Hegel.)

    Adevărul constă în faptul că adevăr
    nu există. Aceasta nu te scuteşte
    de responsabilitate, ci exact invers:
    etica e acelaşi vid, umplut de vânzoleala permanentă a oamenilor
    e acelaşi, dacă vreţi, cosmos.
    Şi zeilor le place binele nu de ochi frumoşi,
    ci fiindcă ei n-ar exista dacă nu ar exista binele.
    Şi ei, la rândul lor, umplu vidul.
    Probabil mai insistent chiar
    decât noi: fiindcă pe noi nu ne poţi
    număra. Deşi suntem mult mai numeroşi
    ca oricând – totuşi nu ne aflăm în Grecia:
    pe noi ne distrug norii coborâţi prea jos şi,
    cum menţionasem mai sus, ploaia.

    Trebuie să studiezi filozofia atunci când nu ai nevoie
    de filozofie. Când îţi dai seama
    că scaunele din salonul tău şi Calea Lactee
    sunt legate între ele şi mult mai apropiate unele de altele,
    decât cauzele şi efectele, decât tu
    cu rudele tale. Şi că scaunele şi constelaţiile
    au în comun insensibilitatea, neomenescul.
    Acest fapt apropie mai mult decât împreunarea
    ori sângele! Desigur, nu trebuie să tinzi spre
    asemănarea cu lucrurile. Dar din alt punct de vedere,
    nu este neapărat să te însănătoşeşti când eşti bolnav
    şi să suferi din cauza că nu arţăi bine. Iată ce ştiu oamenii
    după cincizeci. Iată de ce ei, uneori,
    privindu-se în oglindă, confundă estetica cu metafizica.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s