***

la marginea orasului un trecator vorbeste cu o umbra

instalatiile de metal isi misca bratele in directia apusului

scanteiele petrec soarele in grota de la marginea orizontului

si lasa amprente pe irisul omului ce vorbeste neraspicat cu pata neagra

orasul e celula de cancer ce se extinde mancandu-se/

„incearca sa-mi vezi corpul din mai multe unghiuri –

sa vezi ca prezenta mea aici este relativa

eu sunt cel ce e asemeni aerului

nu-mi atinge marginile carnii fiindca senzatiile

pe langa celelalte forme ale firii sunt cele mai efemere”/

pe parcursul discutiei formele negre

de cateva ori s-au imbibat una intr-alta ca nu era clar

cine e aer si cine e carne ridurile – niste

crengi incrustate formau pe piele guri cu racnete

in gandurile fiecaruia se sapa tuneluri acolo se vaieta larvele/

„unica ocupatie meritabila e sa scurmi in carne –

n-are nicio treaba cu materiile fine cu sufletul din spatele fasiilor

dar te inrudeste cumva cu fiinte de tipul lui sisif

noi suntem doua puncte in peisaj lipsite de contururi distincte

aria trupurilor noastre in spatiu in suma da o cifra neimportanta”/

am vazut omul si umbra si am incercat sa le recunosc chipul

dar liniile lor – ondulatii ce se pierd printre miile de forme

ale memoriei si uitandu-ma la ei privesc in oglinda

tenul lor e de culoarea ce aduna-n sine nuantele omului in genere

sferele vide ale zilelor se lipesc intr-o dâră celesta/

„obiectul se misca doar atunci cand se indreapta in directia mortii

fata de sine insusi corpul e static e

deopotriva prafului a carui masa e constanta

nici minus nici plus ca suma a doua vacuumuri”/