Casa Presei. Biroul 804. traversând strada

nu ajunge nici cât să-ţi pui o dorinţă.
vântul târăşte pe carosabil o floare, o pungă umflată cu aer,
o umbră de animal cât zece oameni prinşi în gândurile lor.

pe partea cealaltă, în cabina telefonică, în cadrul ei de metal,
un om oarecare pune fără grabă receptorul în furcă.
îl văd de departe cum îşi netezeşte cu două degete
biletul de autobuz.

pe partea cealaltă e o vegetaţie răscolită.
cu ochi tulburi şi mâini isterice ne aşteaptă.
o să ne înghită. o să ne pierdem în inima ei verde.

inima ei verde se luptă cu inima noastră.
mâinile ei flutură şi se desprind una câte una.
o umbră de animal cât zece oameni prinşi în gândurile lor
calcă peste maşini, intră în capul acestor fiare

şi nu simte nimic. dar o să trecem şi noi pe partea cealaltă,
să o urmăm. iată se ghemuieşte talpa ascunsă în pantof.
scrâşnetul metalului palpabil, boarea de vânt în faţă, ne verifică.

între noi e o distanţă atât de mică, încât nu se pune.
dar eu merg acasă la mine, iar ceilalţi habar nu am.
şi dacă ajungem cu bine de partea cealaltă,
o să ne împrăştiem.

celulele noastre se vor dezlipi firesc una de alta.
doar un halou de lumină şi praf înecăcios
va rămâne din noi.

purtat spre case, spre patul în care ne este bine,
spre gâtlejul palid pulsând ritmic,
sub acoperişul înalt,
învăluiţi în întuneric şi cu alte mâini, pline de dragoste, peste noi.

Anunțuri

5 comentarii

  1. uuuuuuuuuuuu

    taretaretare fain

    demult n-am mai citit ceva asa bun 🙂 – mai ales aici (credeam ca blogul nostru a murit, sincer).

    textul e construit din imagini foarte palpabile – care apar foarte usor in mintea ta atunci cand citesti (marca ag, ar trebui sa nu ma mai mire asta, dar continua sa ma uimeasca si sa-mi placa) – si nu are aproape nimic in plus, nimic care sa nu contribuie la imaginea de ansamblu. nicio emotie care sa nu fie exprimata intr-un mod in care sa n-o pot intelege si prinde. tare fain.

    mi-a fost dor 🙂

    Răspunde

  2. Felicitări! Poezia asta vine din inima verde a ierbii şi din inima autorului, de acea ne tulbură, ne face atenţi la foşnete, paşi, la scrâşnetul metalului şi la rumoaraea prafului.
    Cu-adevărat, ”
    „dacă ajungem cu bine de partea cealaltă,
    o să ne împrăştiem.”
    La urmă, un gâtlej.
    Stil Gamartz, în formă foarte bună.
    Mai aşteptaăm şi alte texte, Constantin.

    Răspunde

  3. „nu ajunge nici cât să-ţi pui o dorinţă.”
    Imi place tipmul acestui poem la nebunie, calm slow, atit de incet in chear ca iti auzi ritmul pulsului.

    Niste imagini care ma lasa cu gura cascata asteptind sami intre placutul praf inecacios al celulelor acestui poem.

    Orcum o sa-mi pun o dorinta- Sa mai citesc texte d-ale tale!!!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s