OLYMPUS DIGITAL CAMERA
În întuneric
pașii răsună altfel.
Locul acesta
poate fi oriunde.
Singurul lucru cunoscut
este ușa
în fața căreia mă opresc.
Uite o bancă.
Lemnul e mai cald decât piatra.
Cine mă vede.
Cine mă ia de mână.
În întuneric singura mea putere
e să sa fac liniște.
Dintotdeauna
am căutat o legătură durabilă.
Un soare spre care
să privești și noaptea.
Omul văzut de departe
e un punct negru.
Nu poți atinge
un punct negru.
Priveam hipnotizat la mișcările copilului de opt ani.
Se ținea cu mâna de o țeavă.
De fapt, țevi erau mai multe și
formau un suport pentru vița de vie
– o sileau să se cațăre în sus,
apoi să formeze un acoperiș.
Copilul se rotea în jurul țevei ca o stripteuză.
Rugina îi intra între degete iar privirea ei intra în a mea.
Cât rău poți face cu vorbele.
strici totul cu o frază, glumă.
De ce să intervii în dansul ei?
Să nu cumva să interzici copilului să facă ce vrea, mi am spus.
Eu tac, de ce nu aș tăcea?
Soarele se lăsase aproape de deal și se apropia timpul de plecare.
Strugurii au fost culeși.
Urma să mergem: eu, sora mea tatăl meu și cumnatul.
Să pornim spre casă.
Dar ei se agitau încă în jurul bmw ului.
Un obiect mare, ca o furculiță, ieșea de sub mașină.
Furculița opintea mașina în boțurile moale de pământ.
Mai stăm un pic, de ce să nu stăm?
Acasă mă aștepta Ana.
Rușinea mă aștepta și ea să vin. Să dăm ochi n ochi.
Copilul îmi arată palma plină de rugină. Uite!
Avea privirea mirată, ochii mari, de parcă a găsit ceva pierdut.
În locul banilor pentru chirie,
acasă îi voi arăta și eu Anei mână întinsă, uimit, parcă. Uite!
Mâine trebuie să plătesc chiria,
iar eu desigur bani n am. De ce i-aș avea?
Suntem în iunie,
Fulgerul bate la ușă.
Ochii tăi străini privesc departe.
Unde e marea?
Unde e Pluto, cel care
nu mai e planetă?
mă duceam la max să mă uit la tv prin cablu
seara la playboy ziua la filme cu gangsteri
motanul lui roșcat își dădea duhul
se târa dintr-o odaie în alta lăsând urme lichide
ca în filmele cu ciudăţenii extraterestre
șapte zile s-a văitat sub paturi
max şi motanul stăteau în aceeaşi cameră
max întins pe pat aşteptând un deznodământ
felina răgea necontenit sub pat
erau două corpuri interconectate prin suferinţă
pe mine mă bântuiau silicoanele din xxx files
în ziua în care motanul a pierit m-a sunat max
am mers în odaia mică
am luat hoitul (m-a uimit greutatea mortăciunii
motanul nu mâncase nimic după ce se otrăvise cu gingirica
rămasă după o seară cu votcă)
avea ochii deschiși și spălăciți
din gura întredeschisă îi curgea un lichid limpede
îi vedeam dinții gri
l-am aruncat în conducta pentru gunoi de la etaj
am aşteptat să aud bufnitura
mi-am spălat mâinile zece minute
între mormanele de blide nespălate
mă întrebam de ce nu sunt gândaci
max mi-a spus că motanii
secretă un hormon ce respinge gândacii
nu aveam respect față de moarte
din banii pentru o eutanasiere
trimişi de mama lui max de la moscova
am luat cipsuri şi bere
în acele şapte zile
în apartament s-a petrecut un ritual
am fost politicoşi sau ne era frică
să intervenim într-un proces care nu ţine de noi
nu ne băgam în chestii de
moarte
după ce-am aruncat motanul la gunoi
n-am mai trecut pe la max niciodată
trei ani fără porno
e frig, frumusețe. vântul culcă copacii.
prin geamul crăpat, brațele verzi bat în gol.
ființă sau lucru, încearcă s-ajungă încoace,
la mine, la cald.
tu nu ești aici, nici soare, aștept primăvara
și iarba și părul tău în care să mă ascund.
nu-mi amintesc cum arăți. a nopții tocită gheară,
poate ești tu.
acum e târziu, în curând va suna alarma
și oamenii toți din somn vor ieși mai bătrâni,
iar eu am s-adorm și-n vis voi atinge cu palma
obrazul tău.
human zone 