La vilă

 

Priveam hipnotizat la mișcările copilului de opt ani.

Se ținea cu mâna de o țeavă.

De fapt, țevi erau mai multe și

formau un suport pentru vița de vie

– o sileau să se cațăre în sus,

apoi să formeze un acoperiș.

 

Copilul se rotea în jurul țevei ca o stripteuză.

Rugina îi intra între degete iar privirea ei intra în a mea.

Cât rău poți face cu vorbele.

strici totul cu o frază, glumă.

De ce să intervii în dansul ei?

 

Să nu cumva să interzici copilului să facă ce vrea, mi am spus.

Eu tac, de ce nu aș tăcea?

 

Soarele se lăsase aproape de deal și se apropia timpul de plecare.

Strugurii au fost culeși.

Urma să mergem: eu, sora mea tatăl meu și cumnatul.

Să pornim spre casă.

 

Dar ei se agitau încă în jurul bmw ului.

Un obiect mare, ca o furculiță, ieșea de sub mașină.

Furculița opintea mașina în boțurile moale de pământ.

Mai stăm un pic, de ce să nu stăm?

 

Acasă mă aștepta Ana.

Rușinea mă aștepta și ea să vin. Să dăm ochi n ochi.

Copilul îmi arată palma plină de rugină. Uite!

Avea privirea mirată, ochii mari, de parcă a găsit ceva pierdut.

 

În locul banilor pentru chirie,

acasă îi voi arăta și eu Anei mână întinsă, uimit, parcă. Uite!

Mâine trebuie să plătesc chiria,

iar eu desigur bani n am. De ce i-aș avea?

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s